Imaginile drăguţe cu pui de animale îţi pot îmbunătăţi performanţa la locul de muncă

0 21

Dacă te prinde şeful uitându-te în timpul programului la clipuri video cu pisicuţe, există un motiv pentru care ai voie să faci acest lucru: potrivit unei noi cercetări realizate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Hiroshima, imaginile drăguţe cu pui de animale îţi pot îmbunătăţi performanţa la locul de muncă, relatează Livescience.com.

 

Chipurile de bebeluşi declanşează un impuls de protecţie în oameni şi unele studii au sugerat chiar că imaginile drăguţe pot încuraja sentimenul de prietenie. În noul studiu, cercetătorii japonezi au arătat că aceste impulsuri îmbunătăţesc performanţa ulterioară în sarcini care implică atenţie comportamentală.

În prima parte a experimentului, 48 de studenţi au fost rugaţi să participe la un joc. Folosind o pensetă, aceştia au trebuit să scoată 14 bucăţi mici din găuri specifice anumitor organe din corpul “unui pacient”. După o singură rundă a jocului, jumătate dintre studenţi au privit şapte imagini drăguţe cu pui de animale, în timp ce alţii au urmărit imagini cu animale adult.

Apoi, participanţii au început o nouă rundă a jocului. Studenţii care au privit imagini cu pui de animale au reuşit să scoată mai multe bucăţi decât au putut în prima rundă, în timp ce ceilalţi nu şi-au îmbunătăţit aproape deloc performanţa.

Studii anterioare au arătat că oamenii îşi încetinesc modul de a vorbi atunci când discută cu bebeluşi, iar cercetătorii japonezi au speculat că vizionarea imaginilor drăguţe ar putea avea un efect asemănător, încetinind comportamentul studenţilor care au văzut imaginile drăguţe cu pui de animale şi îmbunătăţind acurateţea în timpul jocului.

În plus, oamenii de ştiinţă au arătat că grupul cu puii de animale a primit un impuls în ceea ce priveşte sentimentul de grijă, sentiment uman ce ar putea îmbunătăţi performanţa în ceea ce priveşte sarcina legată de ajutarea cuiva.

Pentru a provoca aceste posibile explicaţii, oamenii de ştiinţă au realizat acelaşi experiment cu 48 de participanţi noi şi cu câteva schimbări.

În loc de operaţiunea realizată anterior, studenţii au urmărit un grup de numere din care trebuiau să numească de câte ori a apărut o anumită cifră. Adâugând un element de presiune a timpului, aceştia au fost rugaţi să ofere cât mai multe răspunsuri exacte în decursul a trei minute.

De data aceasta, studenţii au fost împărţiţi în trei grupuri: două grupuri au urmărit imagini cu pui sau adulţi de animale, în timp ce un al treilea grup a privit imagini care îţi lasă gura apă cu sushi, friptură şi alte alimente.

Descoperirile din primul experiment au rămas adevărate. “Lucrurile drăguţe nu numai că ne fac fericiţi, dar ne afectează şi comportamentul”, au spus cercetătorii conduşi de psihologul cognitiv Hiroshi Nittono. “Acest studiu arată faptul că imaginile cu lucruri drăguţe îmbunătăţesc performanţa ulterioară în sarcini care implică atenţie comportamentală, eventual prin micşorarea lăţimii focalizării atenţionale”.

Oamenii de ştiinţă au spus că de aceste efecte ar putea beneficia şoferii şi cei care lucrează la birou, asta dacă aveai nevoie de un motiv în plus pentru a ţine deschis videoclipul cu puiul de panda în browserul tău.

[nggallery id=75]

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata