O nouă conducere a sindicatului de la Oltchim

0 13

Liderul de sindicat de la Oltchim, Mihai Diculoiu, a fost marţi, 2 octombrie, revocat din funcţie cu 1654 de voturi împotrivă într-o şedinţă a salariaţilor combinatului.

Potrivit declaraţiilor lui Corneliu Cernev, lider al comitetului de criză de la Oltchim în şedinţa extraordinară a salariaţilor de la Oltchim s-a decis ca Mihai Diculoiu să fie demis în urma strângerii a 1654 de semnături. De altfel întreaga conducere a sindicatului a fost revocată urmând ca zece zile Corneliu Cernev să asigure interimatul. În acest timp, în fiecare secţie a combinatului urmează să aibă loc alegeri pentru desemnarea celor doi membri care vor face parte din Comitetul Executiv.

Corneliu Cernev a mai precizat că procesul verbal al şedinţei de marţi va ajunge la Tribunalul Vâlcea pentru a fi validat. Tot la Tribunalul Vâlcea se va cere o comisie de audit pentru a se verifica finanţele şi contribuţiile salariale ale sindicaliştilor.

Reacţia muncitorilor prezenţi la combinat marţi dimineaţă la aflarea veştii că fosta conducere a sindicatului a fost demisă a fost una rezervată mulţi dintre ei declarând că nu contează cine urmează să fie lider, contează în schimb ca restanţele salariale pe luna august şi septembrie să fie achitate şi combinatul să-şi reia activitatea.

La ora 11,00 se va întâlni Consiliul de Administraţie al Combinatului care va analiza posibilitatea repornirii SC Oltchim SA.

Preşedintele CA, Rodin Traicu, a declarat că va face în cursul zilei o inspecţie amănunţită a instalaţiilor din combinat pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a putea fi repornite. Tot în şedinţa CA de la Oltchim va fi înaintat numele directorului SC Oltchim în persoana lui Mihai Bălan, în prezent director al CET Govora.

Ing. Mihai Bălan conduce Centrala Termică Govora de aproape 10 ani, o societate a cărei activitate este producerea energiei termice şi energiei electrice pe bază de cărbune. CET Govora este o societate subordonată Consiliului Judeţean Vâlcea şi este cunoscută pentru cifra de afaceri şi rezultatele economice performante având unul din cele mai mici preţuri din ţară la gigacaloria oferită populaţiei municipiului Rm. Vâlcea.

CET Govora funcţionează tot în cadrul parcului industrial Râureni şi este cunoscută pentru faptul că produce aburi industriali pentru Oltchim şi Uzinele Sodice Govora.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata