Morar: Dacă faci o procedură cu pretenţii de transparenţă, trebuie să-i dai toată puterea transparenţei

0

Procurorul Daniel Morar, care asigură interimatul la şefia Ministerului Public, a declarat, marţi seara  că dacă Ministerul Justiţiei face o procedură de selecţie în vederea desemnării propunerilor pentru funcţia de procuror general al României şi şef al DNA cu pretenţii de transparenţă, trebuie să-i dea toată puterea transparenţei.

Fostul procuror şef al DNA a afirmat că nu îşi va depune candidatura pentru funcţia de procuror general al României deoarece apreciază că procedură iniţiată de MJ este doar pe un sfert transparentă.

„Acesta este motivul pentru care eu nu mă înscriu într-o procedură care nu este în întregime transparentă, care nu dă o şansă fiecăruia dintre oamenii care ar dori o asemenea poziţie să se înscrie. Adică nu este un examen, nu este un concurs să avem grile şi să putem contesta notele sau evaluările. Este un interviu, dar dacă este un interviu trebuie făcut în aşa fel încât opinia publică să-şi dea seama dacă e candidatul potrivit, să poată fi comparate aceste candidaturi. Aceasta înseamnă o procedură publică, transparentă pentru numirea în cele mai înalte funcţii din Ministerul Public sau îţi asumi politic ca ministru aceste propuneri, dar nu se poate să le combini. Adică nu se poate face o procedură să-i spui transparentă de ochii Comisiei Europene, dar de fapt să declari pe de altă parte că oricum că pe x şi pe y nu îl pun”, a precizat el.

Daniel Morar a subliniat că procedura este transparentă în ceea ce înseamnă doar posibilitatea fiecărui magistrat din ţara asta, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege să se înscrie în cursa pentru funcţiile de procurorul general sau procurorul şef al DNA, şi nu este transparentă în ceea ce priveşte propriu-zis procedura de selecţie.

„Adică nu ştie nimeni care sunt criteriile şi cum se aleg cei care vor ocupa aceste poziţii sau cei care vor fi nominalizaţi pe aceste poziţii”, a afirmat Morar.

Despre posibilitatea ca procedura să fie făcută pentru respectarea cerinţelor Comisiei Europene, Daniel Morar a arătat că din comunicatul de presă pe care l-a dat marţi MJ vede două idei, respectiv că procedura, spune ministerul, îndeplineşte condiţii cerute de CE şi că de altfel ministrul poate să propună aceste poziţii fiindcă nu este restrâns de nimeni şi de nimic.

„Acest al doilea aspect este adevărat. Ministrul poate să-şi asume cum vrea el, politic sau nu, nominalizările pentru aceste funcţii, dar dacă faci o procedură cu pretenţii de transparenţă trebuie să-i dai toată puterea transparenţei. Adică trebuie să fie transparente proiectele de management, adică să poată fi dezbătute public, să fie publice interviurile şi trebuie să fie cât se poate de clare criteriile pe baza cărora se face selecţia. Nu este posibil ca selecţia să se facă într-un interviu în faţa unei comisii, cu uşile închise, cu note confidenţiale, aşa cum se prevede în această procedură fără ca cel care se prezintă la interviu să poată demonstra cumva că el a avut o pregătire bună, că a ştiut, că e comparabil cu ceilalţi sau nu. Adică până la urmă este la latitudinea ministrului şi atunci ori facem o procedură transparentă, dar o facem în întregime transparentă, ori din postura ministrului îşi asumă propunerile aşa cum spune legea”, a mai spus Morar.

Întrebat dacă ministrul justiţiei ar avea deja nominalizarea pregătită, Daniel Morar a susţinut că nu doreşte să facă speculaţii. „Nu am de unde să ştiu şi nu fac supoziţii. Ce ştiu este că ministrul Justiţiei a afirmat cel puţin cu privire la mine că nu o să fiu propus pentru aşa ceva. Asta spun eu, nu am cum să probez. E afirmaţia mea. Atunci de ce m-aş înscrie într-o asemenea procedură?”, a conchis Morar.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.