Piaţa românească a asigurărilor ar putea ajunge în cinci ani la 4-5% din PIB

0 15

Volumul de piaţă al asigurărilor ar putea ajunge în cinci ani la aproape 4 – 5% din Produsul Intern Brut, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Cornel Coca-Constantinescu.

‘Piaţa asigurărilor este o piaţă cu potenţial mare. Dacă în prezent ne aflăm sub 2% din PIB în ceea ce priveşte volumul de piaţă al asigurărilor, eu cred că potenţialul acestei pieţe este de aproape 4%, chiar 5% din PIB, pe termen lung, respectiv 5 ani’, a spus acesta.

Pe termen scurt, se pune problema unei stabilizări a pieţei asigurărilor în special în ceea ce priveşte relaţia asigurător-asigurat, astfel încât asigurătorii să fie alături de asiguraţi şi pe parcursul derulării contractelor de asigurare.

‘Asigurătorii trebuie să încerce nu numai în momentul zero; adică atunci când îşi marketează produsul şi când doresc să îşi crească cota de piaţă şi să convingă asiguraţii că este bine să încheie acest tip de asigurare la ei – să aibă în vedere ca şi ulterior în momentul în care contractul de asigurare se derulează să fie alături de asiguraţi’, a precizat vicepreşedintele CSA.

Potrivit acestuia, piaţa asigurărilor din România se apropie de dezideratul de piaţă matură, iar ceea ce trebuie să se facă acum este crearea infrastructurii necesare atingerii acestui deziderat.

‘Eu cred că piaţa auto reprezintă aşa numitul core-business, deci motorul business al pieţei de asigurări autohtonă, iar viitorul ne arată că este bine să avem acest tip de asigurări ca şi părţi de bază ale pieţei de asigurări din România pe de o parte, dar pe de altă parte asigurările de life trebuie să crească şi ele semnificativ’, a arătat Cornel Coca-Constantinescu.

În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, acesta crede că piaţa din România trebuie să ajungă cu adevărat un motor de creştere a gradului de economisire, estimând că asigurările generale îşi vor păstra acest trend de creştere în contextul în care se discută despre asigurarea obligatorie auto.

‘Vom avea acelaşi grad de asigurare la nivelul ţării, pe de o parte, iar pe de altă parte un plus de interes din partea asigurătorilor în ceea ce priveşte asiguraţii’, a adăugat el.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.