Vatileaks: Peste o mie de documente „de interes”, printre alte „sute de mii”, la domiciliul fostului majordom

0

Peste o mie de documente ‘de interes’, între care unele adresate sau semnate de Papa Benedict al XVI-lea, au fost găsite la domiciliul fostului său majordom, au confirmat, miercuri, patru jandarmi ai Vaticanului în procesul în care Paolo Gabriele este judecat pentru furt agravat, potrivit AFP şi EFE.

Cei patru jandarmi, care au participat la arestarea lui şi i-au percheziţionat casa, au dat asigurări că acesta a fost ‘tratat totdeauna cât se poate de bine’.’El însuşi ne-a mulţumit pentru tratamentul primit’, a spus Luca Cintia, vicecomisar al Jandarmeriei, citat de EFE.

‘Peste o mie de documente de interes, originale sau fotocopii, au fost găsite cu ocazia unei percheziţii, la 23 mai, ascunse printre sute de mii de hârtii diverse, la domiciliul lui Gabriele’, a explicat inspectorul Silvano Carli, citat de AFP.

Jandarmii Luca Cintia, Stefano De Santis, Silvano Carli şi Luca Bassetti, care au fost chemaţi să depună mărturie, au confirmat că în casa lui ‘Paoletto’ – cum este cunoscut fostul majordom – au găsit ‘sute de mii de documente’, între care o mie ‘de interes’. Documentele referitoare la papă erau ‘abil ascunse’ printre documentele în dezordine.

‘Peste o mie de documente de interes, originale sau fotocopii, au fost găsite cu ocazia unei percheziţii, la 23 mai, ascunse printre sute de mii de hârtii diverse, la domiciliul lui Gabriele’, a explicat inspectorul Silvano Carli, citat de AFP.

Erau unele ‘documente în limbaj criptat (utilizat în schimburile dintre secretariatul de stat şi nunţiaturi). Erau mult mai multe documente decât cele publicate în cartea’ Sua Santita de către jurnalistul italian Gianluigi Nuzzi.

Între altele, erau ‘zeci şi zeci de documente’ despre Suveranul Pontif, viaţa privată şi viaţa de familie a Sfântului Părinte, potrivit inspectorului Carli.

‘Cea mai mare parte a acestor hârtii nu priveau cazul Vatileaks’, a subliniat părintele Federico Lombardi, purtător de cuvânt al Sfântului Scaun.

Potrivit acestuia, dintre documentele care aveau legătură cu Vatileaks, ‘un număr însemnat’ se refereau la persoana papei şi la corespondenţa dintre el şi înalţi responsabili ai Bisericii. ‘Unele erau originale. Erau multe fotocopii’, a precizat el.

Pronunţarea verdictului împotriva lui Paolo Gabriele este prevăzută pentru sâmbătă, după rechizitoriu şi pledoaria apărării. Fostul majordom riscă până la patru ani de închisoare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.