NEBUNIA din industria alimentară: transformarea alimentelelor în „medicamente”, prin alterarea genelor

0 32

– Compania Monsanto are un nou partener, şi anume Alnylam Pharmaceuticals Inc., o companie biofarmaceutică al cărei obiectiv principal pare a fi descoperirea celui mai bun mod de a sparge codul genetic pentru a putea manipula modul natural în care genele se exprimă singure.

– Iar în funcţie de înţelegerea contractuală dintre cele două companii se pare că Monsanto plănuieşte să folosească tehnologiile de “reducere la tăcere a genelor” aflate în proprietatea companiei Alnylam în preocupările sale agricole, ceea ce probabil va da viaţă unei noi categorii de probleme pentru umanitate şi planetă, relatează Naturalnews.com.

 

Într-o declaraţie de presă recentă, Monsanto a  dezvăluit faptul că a obţinut în mod oficial “drepturi exclusive la nivel mondial” pentru a utiliza tehnologia de platformă şi proprietatea intelectuală ce aparţine Alnylam în produsele sale agricole şi în special în noua linie de produse “BioDirect”, proiectată să trateze seminţele şi culturile cu ceea ce Monsanto numeşte “biopesticide”.

Se pare că Monsanto a observat ceva ce nu deţine, dar excepţional de valoros, în tehnologiile Alnylam, iar acum încearcă să obţină acest lucru cu scopul de a-şi extinde cota de piaţă. Dar ce anume?

 

Monsanto vrea să transforme alimentele  în “medicamente”, prin alterarea genelor

Într-un cuvânt, Alnylam este specializată în tehnologia cunoscută ca interferenţă ARN (ARNi) care presupune “reducerea la tăcere”, în mod deliberat, a exprimării genelor în întregul organism, cu scopul de a preveni producţia de proteine despre care unii cercetători cred că sunt responsabile pentru provocarea bolilor. Prin blocarea artificială a producţiei acestor proteine, tehnologia ARNi are efectul posibil de a bloca dezvoltarea bolilor. Din acest motiv multe companii importante au semnat înţelegeri prin care au devenit parteneri strategici cu Alnylam.

Însă, Monsanto este o companie agricolă, nu una farmaceutică, ceea ce ridică întrebarea evidentă: de ce această companie multinaţională a decis brusc să plătească 30 de milioane de dolari pentru a obţine acces la această tehnologie emergentă?

Se pare că, Monsanto are planuri de a lansa tot felul de noi recolte modificate genetic, pesticide şi ierbicide pentru culturi, şi diferite alte tehnologii cu modificări ARNi încorporate, care ar putea transforma viitoarele recolte alimentare modificate genetic în “medicamente”.

De exemplu, multe tipuri moderne de grâu reprezintă o problemă pentru oamenii cu sensibilitate la gluten sau care suferă de boala celiacă, deoarece aceştia produc în mod natural niveluri ridicate de proteină specifică grâului, cunoscută sub numele de gluten. Prin integrarea modificărilor genetice folosind ARNi, se pare că anumite companii, precum Monsanto, ar putea teoretic produce un tip de grâu modificat genetic care nu conţine niciun fel de gluten, pe care l-ar putea comercializa ca şi o soluţie pentru cei sensibili la gluten.

 

Modificarea culturilor alimentare cu ARNi este nesigură, imprevizibilă

 

Dar astfel de manipulări genetice experimentale au loc deja în altă parte şi se dovedesc a fi un eşec total.

De exemplu, în Australia, testele pe teren al unei noi varietăţi de grâu modificat genetic prin alterare ARNi au fost dezastruoase, deoarece expresiile genelor modificate alterează şi genele umane din ficat. Oamenii de ştiinţă avertizează că toţi copiii care mănâncă acest tip de grâu modificat genetic ar putea muri înainte de a ajunge la vârsta de cinci ani.

O lucrare întocmită de Greenpeace despre aceleaşi tulpini de grâu modificat cu ARNi explică faptul că, în general, modificările ARNi “sunt predispuse la efecte neaşteptate şi imprevizibile care nu au fost luate în considerare în evaluările de risc realizate de către agenţia de reglementare Biroul de Tehnologie Genetică”.

Lucrarea merge şi mai departe şi explică faptul că reglementarea culturilor modifiate cu tehnologia ARNi “reprezintă riscuri severe şi posibil ireversibile pentru mediu şi sănătatea umană şi animală”.

 

Multe alimente conţin reglementatori naturali de gene, iar modificarea lor ar putea schimba întregul genom uman

 

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Nanjing din China au realizat recent un studiu care a descoperit proprietăţi naturale de alterare a genelor în orezul obişnuit, care nu este modificat genetic.

Se pare că anumite tipuri de alimente pe bază de plante, sau poate toate, conţin proprietăţi unice care activează şi dezactivează în mod natural genele în întregul organism atunci când sunt ingerate, în funcţie de funcţiile nutritive variate ale acestor produse.

Cu alte cuvinte, modificarea sintetică a acestor funcţii sub forma culturilor modificate genetic şi alterate cu ARNi ar putea avea consecinţe dezastruoase, din cauză că întregul genom uman ar fi dezechilibrat.

Descoperirea capacităţilor naturale de modificare a genelor din alimente ilustrează modul în care produsele modifcate genetic, şi în special cele care au fost alterate prin ARNi, “pot influenţa sănătatea umană în moduri neanticipate până acum”.

Cu alte cuvinte, eforturile recente ale companiei Monsanto implică manipularea frauduloasă a plantelor la nivelul cel mai elementar, care se va transforma în manipularea oamenilor la cel mai elementar nivel.

Desigur, Monsanto a inserat, eliminat şi manipulat genele plantelor de zeci de ani, însă modificările prin ARNi presupun efectiv reprogramarea modului în care plantele îşi exprimă genele, care este un teritoriu necunoscut în ceea ce priveşte consecinţele asupra mediului şi umanităţii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata