Nicio modificare a atribuţiilor Curţii nu poate fi făcută dacă efectul e suprimarea uneia dintre competenţe

0 9

Curtea Constituţională a României susţine că nicio modificare a atribuţiilor CCR în temeiul art. 146 lit. l) din Legea fundamentală nu poate fi făcută dacă are ca efect suprimarea, în orice condiţii şi cu încălcarea unor norme fundamentale, a uneia dintre aceste atribuţii, arătând că deşi controlul hotărârilor Parlamentului a fost acordat prin legea sa organică, aceasta a dobândit valenţă constituţională.

Curtea a publicat motivarea deciziei din 19 septembrie prin care a constatat că Legea de aprobare a OUG 38/2012 pentru modificarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR este neconstituţională.

Judecătorii susţin că, în lumina celor statuate anul trecut prin decizia asupra proiectului de revizuire a Constituţiei, au reţinut că sensul normei de trimitere cuprinse în art. 146 lit. l) din Constituţie, astfel cum rezultă din modul său de redactare – „îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii”, este acela de a permite legiuitorului sporirea, extinderea atribuţiilor instanţei de contencios constituţional.

„De aceea, a interpreta norma fundamentală menţionată, în sensul că legiuitorul ar avea posibilitatea de a limita, elimina sau reduce atribuţiile conferite de legiuitorul ordinar echivalează cu golirea sa de conţinut, respectiv cu deturnarea sa de la scopul perfecţionării democraţiei constituţionale, urmărit de însuşi legiuitorul constituant cu prilejul revizuirii, ceea ce este absolut inacceptabil.(…) Curtea a reţinut că textul art. 27 din Legea 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate. În consecinţă, sesizările de neconstituţionalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile”, se arată în motivare.

Curtea a reţinut, în 2011, că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, hotărâri care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional.

„Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Desigur, invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă”, se spune în document.

Potrivit judecătorilor, chiar realitatea juridică, politică şi socială a dovedit actualitatea şi utilitatea controlului Curţii, având în vedere faptul că instanţa de contencios constituţional a fost chemată să se pronunţe asupra constituţionalităţii unor hotărâri ale Parlamentului care puneau în discuţie valori şi principii constituţionale.

„Controlul de constituţionalitate, în ansamblul său, şi, integrat acestuia, controlul hotărârilor Parlamentului care pun în discuţie valori şi principii constituţionale, nu este numai o garanţie juridică fundamentală a supremaţiei Constituţiei. El reprezintă un mijloc pentru a conferi Curţii Constituţionale o competenţă de natură să asigure eficient separaţia şi echilibrul puterilor într-un stat democratic”, subliniază aceştia.

Prin decizia din urmă cu aproape trei luni, judecătorii au constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative care excludea de la controlul Curţii hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale întrucât aceasta ştirbeşte autoritatea CCR, instituţie fundamentală a statului, şi înfrânge astfel principiile statului de drept . Ei arată că ulterior autoritatea legiuitoare a adoptat, prin legea de aprobare a OUG criticate, textul de lege care prevede competenţa Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor legislativului cu caracter normativ, care afectează valori, reguli şi principii constituţionale, cu excepţia celor care vizează autonomia internă a Legislativului, cât şi a hotărârilor privind actele juridice cu caracter individual.

„Prin eliminarea atribuţiei Curţii referitoare la controlul hotărârilor Parlamentului, a fost afectat regimul juridic al CCR, ceea ce atrage neconstituţionalitatea OUG 38/2012, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul intervenind într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.(…) Curtea reţine că reglementarea pe calea ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă constituie o atribuţie exercitată de Guvern în temeiul delegării legislative, iar depăşirea limitelor acestei delegări, stabilite prin însuşi textul Constituţiei, reprezintă o imixtiune nepermisă în competenţa legislativă a Parlamentului, altfel spus, o violare a principiului separaţiei puterilor în stat”, menţionează Curtea.

Curtea spune că a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a respectivului act normativ, şi că acest lucru atrage neconstituţionalitatea şi legii de aprobare.

În ceea ce priveşte exceptarea de la controlul Curţii a hotărârile care vizează autonomia internă a Parlamentului, judecătorii subliniază că autonomia regulamentară nu poate fi exercitată însă în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale legislativului.

Curtea, printr-o jurisprudenţă constantă, a statuat că nu este de competenţa sa „analizarea eventualelor încălcări ale Regulamentului şedinţelor comune şi că nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere.

„Este adevărat că instanţa constituţională ‘nu se poate transforma într-un arbitru al conflictelor politice din Parlament, nu poate cenzura opţiunile politice majoritare ale parlamentarilor cu privire la acte juridice cu caracter individual şi scop politic, având ca obiect numiri, alegeri sau validări în funcţii, înlocuirea unei persoane cu alta, şi nici nu are rolul unei instanţe de apel pentru soluţionarea unor diferende sau neînţelegeri între persoane ce au calitatea de parlamentari’. Însă, aceste acte reprezintă manifestări politice care îmbracă, formal, haina unor acte juridice – hotărâri ale Parlamentului cu caracter individual, susceptibile a afecta valori sau principii constituţionale dacă nu sunt adoptate cu respectarea procedurilor constituţionale şi regulamentare. Or, apare cu evidenţă că, din această perspectivă, nu numai hotărârile cu caracter normativ ale Parlamentului, ci şi hotărârile cu caracter individual pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională”, se mai arată în motivare.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie, se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata