Principala cauză a migraţiei în actuala legislatură – votul uninominal

0

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat vineri, 05 octombrie 2012, că este categoric împotriva migraţiei politice, în opinia sa cauza principală a acestui fenomen în actuala legislatură fiind votul uninominal iar soluţiile pentru stoparea traseismului în politică – crearea de structuri loiale de partid şi modificarea Constituţiei.

„Ca principiu, sunt categoric împotriva migraţiei politice. Am fost împotriva migraţiei, am fost cel care modificat Legea administraţiei locale, astfel încât consilierii locali care-şi pierd calitatea de membru al unui partid îşi pierd şi calitatea de consilier şi susţin acest lucru chiar şi la nivel de primar. Sigur, nu am avut audienţă aici, dar eu consider pentru ca partidele să se întărească trebuie în primul rând să-şi creeze structuri formate din oameni loiali. Iar teoria potrivit căreia partidul trebuie să-şi aleagă oameni loiali este foarte dificil de realizat. Întrucât caracterul oamenilor este foarte fluctuant. Cauza principală a migraţiei din această legislatură este votul uninominal”, a susţinut Mircea Toader.

Toader a explicat că „votul uninominal a obligat partidele să facă o oarecare selecţie, fiindcă era imposibil să facă o selecţie totală pentru acoperirea tuturor colegiilor din ţară, iar legea a permis aleatoriu să apară şi candidaţi care au câştigat de pe locurile doi, trei sau nişte candidaţi întâmplători”.

„Nu poţi să creezi, hai să-i spun, un ataşament faţă de o ideologie şi partid, decât în timp. Aceasta este, repet, cauza principală a migraţiei din această legislatură, fundamental întotdeauna fiind interesul personal pentru o cauză sau alta”, a afirmat deputatul PDL.

Toader a mai spus că pentru stoparea unui astfel de fenomen, el este „adeptul coerciţiei, în primul rând”.

„Într-o formă de constrângere în scopul menţinerii în aceeaşi familie politică, iar în timp, după 10-15-20-25 de ani, când e posibil să apară şi ruşinea în politică, să nu mai fie nevoie de aşa ceva”, a adăugat liderul deputaţilor PDL.

Potrivit acestuia, în plan legislativ problema se poate rezolva „printr-o modificarea a Constituţiei care să prevadă interzicerea migraţiei politice”.

Potrivit unui raport al Institutului pentru Politici Publice (IPP) privind activitatea parlamentarilor în mandatul 2008-2012, lansat vineri, numărul de parlamentari care au migrat politic s-a dublat de la un mandat la altul din anul 2000 până în prezent. Raportul respectiv relevă faptul că parlamentarii migrează atât din tabăra Opoziţiei către Putere, cât şi de la Putere spre Opoziţie.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.