A intrat în vigoare Mecanismul European de Stabilitate

0 11

Miniştrii de finanţe din cele 17 state membre ale zonei euro s-au reunit luni după-amiaza la Luxemburg pentru a semna actul de naştere al Mecanismului European de Stabilitate (MES), instrument financiar permanent care va înlocui actualul instrument temporar denumit Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF), transmite AFP.

Agenţia de evaluare financiară Fitch a acordat imediat Mecanismului European de Stabilitate cel mai bun rating posibil, AAA cu perspectivă stabilă, ceea ce înseamnă că MES va putea să se împrumute la cele mai bune dobânzi.

‘Lansarea MES constituie o etapă istorică în construcţia Uniunii monetare. Zona euro dispune de acum înainte de un mecanism anticriză permanent şi eficient’, a declarat şeful Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, într-o conferinţă de presă.

Imediat ce statele membre vor vărsa cotele părţi care le revin, Mecanismul European de Stabilitate va putea să acorde împrumuturi de aproximativ 200 miliarde de euro dintr-un pachet total de 500 miliarde de euro.

Acest instrument este unul strategic, deoarece va putea servi la recapitalizarea directă a băncilor din zona euro, fără a creşte datoria statelor, cu condiţia introducerii unui mecanism de supervizare bancară la începutul lui 2013.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata