Cezar Preda: În loc să prezinte starea naţiunii, Victor Ponta vine cu 15 „bazaconii” la adresa guvernărilor democrat-liberale

0

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat luni că premierul Victor Ponta, în loc să prezinte starea naţiunii, aşa cum prevede legea, vine cu 15 „bazaconii” la adresa guvernărilor democrat-liberale, între care şi exemple de corupţie nesusţinute de probe.

„Domnul Victor Ponta, în calitate de prim-ministru al României, trebuia să prezinte astăzi (luni -n.r.) starea naţiunii. Dacă ar cunoaşte Legea responsabilităţii fiscale, domnul prim-ministru Ponta trebuie să ştie că înainte cu 60 de zile de alegeri trebuie să prezinte starea naţiunii. Ori, domnia sa încă nu a prezentat starea naţiunii şi a prezentat 15 bazaconii la care o să vă dau şi răspunsul în numele PDL”, a declarat Cezar Preda, la finalul BPN al partidului.

Preda a spus că premierul, „numind bombe cu ceas nişte vorbe, a enumerat 15 aşa-zise probleme pe care le-a aruncat cu nepăsare, cu neruşinare în curtea altcuiva”.

„În momentul când acuzi de corupţie la diverse instituţii ale statului trebuie să aduci şi probele. Toate afirmaţiile care vizează corupţia trebuie argumentate. Trebuie să spună care persoane sunt corupte. Să nu uităm că Hidroelectrica, perla economiei româneşti, domnul Ponta a băgat-o în insolvenţă. Să nu uităm că şi Oltchim, în timpul guvernării Boc şi Ungureanu a lucrat, iar domnul Ponta nici măcar nu s-a grăbit să acorde ajutor acestui combinat zilele acestea şi-l bagă în faliment. Aşa se va întâmpla şi cu compania Poşta Română, pentru că interesele clanului PSD sunt foarte mari. Ei au aşteptat foarte mult să vină la putere să poată să distrugă şi ce mai era de distrus”, a declarat prim-vicepreşedintele PDL.

Cezar Preda a adăugat că mesajul cel mai important pe care PDL vrea să-l transmită românilor faţă de „inepţiile spuse de Victor Ponta”, se referă la „creşterea preţului energiei şi a gazelor”.

„Nu are dreptul să arunce vina pe alte guverne pentru că incompetenţa şi negocierea proastă îi aparţine în totalitate. Românii aşa trebuie să ştie, că vor plăti căldura, gazele şi curentul mai scump pentru că Victor Ponta nu s-a ocupat să negocieze cu FMI şi alte instituţii şi el se ocupa să-l dea jos pe Traian Băsescu.(…) El este, de fapt, un lider al opoziţiei, criticând guvernarea care a fost „, a afirmat liderul democrat-liberal.

Cezar Preda a precizat că în cadrul şedinţei BPN s-a decis ca preşedintele PDL, Vasile Blaga, să prezinte miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, „cele cinci luni de guvernare ale lui Victor Ponta şi ceea ce a fost neguvernabil pentru România în aceste cinci luni”.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat luni, înainte de şedinţa BPN a social-democraţilor, că în cadrul reuniunii va fi discutată o informare a celor cinci luni de guvernare care va cuprinde „cele 15 bombe cu ceas” preluate de la guvernările democrat-liberale, printre acestea fiind Poşta Română şi Oltchim.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.