Kovesi bagă dihonia în USL

0

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al USL, a declarat luni, 8 octombrie, că nu este de acord ca fostul procuror general al României Laura Codruţa Kovesi să meargă la Bruxelles pe funcţia de înalt reprezentant în cadrul Misiunii permanente a României pe lângă UE, dar a punctat că decizia în acest caz nu îi aparţine.

„Nu, dar nu este decizia mea şi nu este problema mea. Este o opinie strict personală care nu are de-a face cu decizia ministrului Justiţiei care are tot dreptul să o ia, are toată jurisdicţia să o ia şi care are sprijinul PNL, al USL, pentru a lua ce decizii găseşte de cuviinţă în deplină libertate, independenţă de opinia mea sau a altcuiva dintre factorii politici”, a afirmat Antonescu, la finalul şedinţei USL, întrebat dacă este de acord ca Laura Codruţa Kovesi să meargă la Bruxelles pentru a fi înalt reprezentant al României.

El a precizat că nu a atacat Guvernul Ponta în legătură cu acest subiect.

„Nu am atacat Guvernul Ponta. (…) Este foarte limpede, ministrul Justiţiei are, conform legii, prerogativa de a face nişte propuneri pentru Bruxelles, pentru ce spune legea. În momentul în care noi am propus-o, premierul a acceptat-o pe doamna Mona Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei, i-am garantat şi vom respecta întocmai independenţa deciziilor sale. Doamna ministru are nişte argumente, informaţii, motive de a face o numire sau alta, eu care nu am aceleaşi informaţii, nu am aceleaşi date şi nu trebuie să le am, că nu este treaba mea, am dreptul, ca om politic, la o opinie şi ea poate să nu concorde întocmai şi întotdeauna chiar cu a unui ministru pe care l-am propus şi îl susţin. Deci nu este vorba de niciun fel de divergenţă, de atac asupra Guvernului, resemnaţi-vă cu ideea că voi susţine Guvernul Ponta până în 2016”, a afirmat liderul liberalilor.

La şedinţa USL a venit şi ministrul Justiţiei, premierul Victor Ponta precizând că el a chemat-o pe Mona Pivniceru să discute.

„Eu am chemat-o pe doamna ministru, pentru că urma să meargă la CSM şi am discutat încă o dată cu domnia sa referitor la ceea ce a stabilit la Bruxelles. Procedura este cea pe care o cunoaşteţi foarte bine, în sensul în care s-au depus candidaturile, înţeleg că în jurul datei de 22 – 23 vor avea interviurile ş depunerea planurilor de management, după care doamna ministru Pivniceru va face două propuneri – una pentru funcţia de procuror general şi cealaltă pentru funcţia de procuror şef al DNA, urmând ca aceste propuneri să intre în discuţia CSM”, a spus premierul.

Potrivit acestuia, Guvernul României are obligaţia de a respecta statutul de ţară membră a NATO, adăugând că România are de anii trecuţi mari restanţe în acest sens, dar şi ca membru al UE. „Nu ne-a băgat nimeni cu forţa nici în UE, nici în NATO, nu trebuie să aveţi niciun fel de dubiu asupra faptului că USL, în ansamblu, suntem proeuropeni convinşi. În acelaşi timp, atunci când vine vorba de reprezentarea noastră eu sunt un pic mai restricţionat de funcţia pe care o ocup, însă cred, la fel de mult ca dl Antonescu, că România trebuie să aibă un rol important şi o poziţie demnă în cadrul Uniunii Europene. Povestea asta că la Europa nu e bine a fost o construcţie plecată din ţară de către susţinătorii dlui preşedinte Băsescu şi, din fericire, în ultima perioadă, această percepţie a fost mult revizuită de realitate, s-a lămurit toată lumea că Parlamentul României nu dă lovituri de stat, s-a lămurit toată lumea că 88% dintre români nu pot să fie anti-democratici sau dictatori toţi, că două milioane de voturi fraudate în mintea ciudată a unor oameni nu sunt egale cu 55.000 de CNP-uri în plus”, a spus Ponta.

În opinia premierului, „aşa a înţeles preşedintele Băsescu şi PDL să atace sau să se răzbune pentru faptul că au pierdut guvernarea”, el reiterând că aceştia vor trece în 2012 – 2013 „prin deşertul Opoziţiei”.

Întrebat în legătură cu opinia copreşedintelui USL, Crin Antonescu, în privinţa detaşării la Bruxelles a Laurei Codruţa Kovesi, Victor Ponta a arătat că acest lucru „s-a discutat între o sută de ochi”. „Ideea este următoarea – propunerea a aparţinut doamnei ministru Pivniceru, doamna ministru este sprijinită politic de PNL şi de USL”, a adăugat el.

Victor Ponta a subliniat că este foarte important ca oamenii să înţeleagă că primul-ministru nu are atribuţii în ceea ce priveşte şefii parchetelor.

„La momentul la care am propus-o pe doamna Pivniceru ministru, a fost o discuţie, doamna Pivniceru nu este om politic şi are independenţă şi autonomie în activitatea domniei sale ca ministru al Justiţiei. În plus, nu am niciun fel de atribuţii, am avut atribuţii în scurta perioadă în care am fost ministru al Justiţiei”, a subliniat preşedintele PSD, copreşedinte al USL.

El a adăugat că a fost informat de ministrul Justiţiei în privinţa Laurei Codruţa Kovesi, dar a arătat că nu trebuia să i se ceară acordul.

Ponta a menţionat că, din punct de vedere instituţional, este vorba de o relaţie dintre două ministere – Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.