Campania InspirART – Emoţii Articulate în România

0

Poliartrita reumatoidă este o boală progresivă cu simptome şi dovezi ale distrugerii articulare care se agravează cu trecerea timpului, a declarat marţi într-o conferinţă de presă, prilejuită de lansarea campaniei InspirART – Emoţii Articulate în România, prof. dr. Ruxandra Ionescu, şefa Clinicii de Reumatologie a Spitalului „Sfânta Maria”.

Poliartrita reumatoidă poate duce la daune ireversibile ale articulaţiilor, la incapacitatea de a lucra şi la scăderea funcţionalităţii. Boala afectează aproximativ 1% din populaţia adultă din întreaga lume, poate debuta la orice vârstă, dar, de obicei, apare la persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 70 de ani, a arătat Ruxandra Ionescu.

Femeile sunt de 2-3 ori mai predispuse să dezvolte afecţiunea decât bărbaţii. Poliartrita reumatoidă este o tulburare inflamatorie cronică ce afectează, de obicei, articulaţiile mici de la mâini şi de la picioare.

Poliartrita reumatoidă afectează învelişul articulaţiilor, cauzând o inflamaţie dureroasă ce poate determina eroziunea osului şi deformarea articulaţiei. Pe lângă problemele care apar la nivelul articulaţiilor, boala poate afecta întreg organismul, manifestându-se cu febră şi oboseală.

Poliartrita reumatoidă este o boală progresivă cu simptome şi dovezi ale distrugerii articulare care se agravează cu trecerea timpului. De aceea, este foarte importantă diagnosticarea timpurie a bolii şi instituirea tratamentului cât mai repede.

Referitor la prevalenţa bolii în România, prof. dr. Ruxandra Ionescu a spus că aceasta este de 1% din populaţia generală, ceea ce înseamnă că sunt aproximativ 150.000 de pacienţi cu această boală.

‘Medicina, ca şi arta, cere multă intuiţie. Trebuie să reuşeşti să depistezi boala la timp, dar trebuie să intuieşti şi să înţelegi nevoile pacientului. Pacienţii sunt partenerii noştri şi împreună formăm o echipă cu care vom reuşi să depăşim barierele acestei boli’, a subliniat prof. dr. Ruxandra Ionescu.

La rândul său, dr. Ioan Ancuţa, de la Spitalul Cantacuzino, a făcut referire la portofoliul unic pe ţară care include terapiile biologice, costul tratamentului pentru a această afecţiune pe an fiind de 12.000 de euro, tratament suportat în întregime de casa de asigurări.

El a menţionat că dacă în 2009 erau în tratament 2.800 de pacienţi, în 2012 numărul celor aflaţi în tratament a ajuns la 7.200.

Cu prilejul campaniei a fost realizată şi Carta Poliartritei Reumatoide, un angajament pe termen lung de colaborare între medici şi pacienţi pentru a identifica soluţiile potrivite de abordare a bolii la nivel medical şi emoţional în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii pacienţilor, a subliniat conf. dr. Cătălin Codreanu, de la Institutul de Reumatologie.

‘Avem nevoie de societăţi puternice de pacienţi. Vocea pacientului există, dar încă nu există cultura de a-i lua în seamă şi cu certitudine avem cu toţii nevoie de o comunicare mai eficientă, iar Carta Poliartritei Reumatoide este o iniţiativă care oferă soluţii pentru nevoile medicilor şi ale pacienţilor din România’, a punctat conf. dr. Cătălin Codreanu.

Carta sintetizează 10 principii esenţiale care pot contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu această afecţiune în România.

Programul InspirART, lansat pentru prima dată în România, încurajează pacienţii care suferă de poliartrită reumatoidă şi medicii acestora să colaboreze cu scopul de a crea un angajament pentru viitor şi de a realiza o schimbare pozitivă în viaţa pacienţilor cu această boală.

Artişti români celebri au sprijinit campania InspirART prin creaţii inspirate din poveştile medicilor şi ale pacienţilor. Lucrările de artă sunt expuse la galeria de artă AnnART în perioada 10 -13 octombrie 2012.

În pregătirea Zilei Mondiale a Artritei, Pfizer România a lansat Carta Poliartritei Reumatoide, un angajament pe termen lung de colaborare între medicii reumatologi şi pacienţii care suferă de poliartrită reumatoidă cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii pacienţilor din ţara noastră.

Carta Poliartritei Reumatoide a fost realizată în cadrul campaniei de comunicare InspirART – Emoţii articulate cu suportul unor personalităţi marcante din domeniul reumatologiei – prof. dr. Ruxandra Ionescu, prof. dr Simona Rednic, conf. dr. Cătălin Codreanu şi şef de lucrări dr. Ioan Ancuţa – şi al asociaţiilor de pacienţi – Liga Română contra Reumatismului şi Asociaţia ART din Cluj Napoca.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.