Costul catastrofelor naturale de peste trei ori mai mare, în ultimii 30 ani

0 13

Costul catastrofelor naturale la nivel global a crescut de peste trei ori în ultimii 30 de ani, ajungând la 3.500 miliarde dolari, au estimat miercuri Banca Mondială şi guvernul nipon, într-un comunicat comun preluat de AFP.

„Avem nevoie de o cultură a prevenirii” dezastrelor naturale. „Nicio ţară nu se poate feri de riscul unei catastrofe naturale, dar toate îşi pot reduce gradul de vulnerabilitate” în faţa acestora, a estimat preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim.

„Prevenirea poate deveni mult mai ieftină decât eforturile depuse după o catastrofă naturală”, a continuat Jim Yong Kim, cu ocazia reuniunii anuale Banca Mondială-Fondul Monetar Internaţional, care se desfăşoară în această săptămână la Tokyo.

În ultimii zece ani, BM a investit aproape 18 miliarde dolari în activităţi legate de diferite catastrofe naturale, ceea ce a permis salvarea de vieţi omeneşti în 92 de ţări.

Toate guvernele au interes să integreze administrarea riscului în planurile lor naţionale şi în programele de investiţii, explică autorii aceluiaşi comunicat.

La diferite reuniuni pe teme economico-financiare organizate la Tokyo, guvernul nipon şi Banca Mondială au lansat „Dialogul de la Sendai”, care reuneşte concluzii privind catastrofele naturale.

Sendai /nord-estul Japoniei/ se află în centrul regiunii devastate de catastrofa din martie anul trecut /cutremur, tsunami accident nuclear/, soldată cu peste 18.500 de morţi şi dispăruţi.

„Îmi exprim speranţa că vor fi însuşite toate învăţămintele ce decurg din lunga experienţă a Japoniei în materie de administrare a catastrofelor naturale precum şi din procesul de reconstrucţie ce a urmat puternicului seism”, a estimat la rândul său ministrul finanţelor japonez Koriki Jojima.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata