Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea numirii companiei Franklin Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea

0

Curtea de Apel Bucureşti a anulat miercuri numirea companiei americane Franklin Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea, au declarat, surse din piaţa financiară.

Ca urmare a acestei decizii, la ora 13.02, acţiunile FP au fost suspendate de la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti, conform Titlu II art. 111(1) lit. d din Codul BVB, privind protecţia investitorilor.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.

Fondul este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este aprecierea pe termen lung a capitalului prin investiţii în principal în acţiuni româneşti.

Franklin Templeton şi-a stabilit un birou în Bucureşti în mai 2010, cu o echipă de 27 de angajaţi, incluzând 6 specialişti locali în investiţii sprijiniţi de cei peste 40 de manageri de portofolii şi analişti din cadrul echipei lărgite a Templeton Emerging Markets.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.