Ieri, fiica mea a emigrat

3

Astăzi nu voi vorbi despre politică sau ştiinţă. Astăzi vreau să vorbesc despre ceva ce s-a întâmplat în viaţa mea privată, ceva care în mod sigur reflectă ceea ce se întâmplă în multe alte vieţi, povesteşte Carlos M. Duarte, profesor la Institutul Mediteranean pentru Studii Avansate (IMEDEA), în Huffingtonpost.com

Ieri mi-am luat la revedere de la fiica mea. A emigrat în căutarea unui viitor pe care nu l-ar fi putut găsi în ţara ei, pentru că societatea sau părinţii ei nu au ştiut cum să i-l ofere.

Este extraordinar de frustrant pentru un tată să îşi privească fiica cum pleacă, dar a o convinge să stea lângă mine nu era o opţiune, deoarece ar fi însemnat să o ţin captivă într-o situaţie fără niciun viitor.

A locui în străinătate nu e ceva nou pentru ea şi nici nu o intimidează. În ultimii cinci ani a locuit şi a muncit în Canada, Franţa şi Anglia, deşi în acele momente era vorba despre cariera ei profesională. Acum este vorba despre răzvrătirea împotriva celor care se referă la generaţia ei ca la “o generaţie pierdută”. Plecarea a însemnat că a trebuit să renunţe la partenerul ei, iar plânsul pe care l-am auzit azi-noapte venind din camera ei a făcut situaţia şi mai amară.

Vara aceasta, mulţi din prietenii ei au trecut pe la noi să îşi ia la revedere de la fiica noastră. Conversaţiile lor ajungeau întotdeauna la subiecte precum: depresia crizei financiare, concedieri sau frica de concediere, companii care profită de criză pentru a impune condiţii de muncă îngrozitoare. Mie mi s-a părut că se simţeau vinovaţi şi poate erau cumva responsabili, aşa cum suntem şi noi.

În Mallorca (Spania), unde locuiesc eu, a fost un an incredibil pentru turism, cu numere record de călători şi profit. Un prieten de-al meu mi-a spus că veniturile sale de vara aceasta au fost cu 15% mai mari, acesta deţinând un restaurant.

Un număr impresionant din prietenii ei au emigrat, unii în Germania, deşi nu vorbesc o boabă de germană, dar sunt plini de iluzii şi dorinţe, alţii în Uruguay, unde se pot descurca din cauza limbii. Alţii au plecat în Canada, Australia, Anglia, Norvegia. Sunt sigur că mulţi au plecat din cauza condiţiilor mult mai rele decât cele ale fiicei mele, la fel cum şi alţii au vrut să plece, dar nu au putut, deoarece aveau persoane dependente de ei pe care nu le puteau abandona.

Emigrarea nu este un aspect nou în ţara noastră, dar am crezut că am lăsat acest concept în urmă, în secolul 20, şi l-am înlocuit cu mobilitatea internaţională. Asta a fost o iluzie.

Ca tată mă simt frustrat şi inutil. Părinţii îşi doresc întotdeauna pentru copiii lor o viaţă mai bună decât a lor. De opt ani de zile ne învârtim în cerc din cauza regresului politic şi economic, care ameninţă să ne tragă printr-un tunel al timpului .

Însă acest text nu e despre împărtăşirea sentimentelor mele ca şi tată sau ca profesor pentru tinerii cercetători. Mai degrabă este despre sentimentele mele ca cetăţean spaniol. Ce viitor are o societate în care tineretul are doar două opţiuni: să dispară sau să se adapteze la condiţiile de muncă, de cele mai multe ori abuzive?

Mass-media îi numeşte “generaţia pierdută”. Însă nu este mai degrabă generaţia mea, a celor născuţi între 1950 şi 1970, care a primit o palmă peste faţă? Nu cumva suntem o generaţie iresponsabilă?

Cu un sistem politic degradat, bazat pe clientelism, care se hrăneşte singur din balonul imobiliarelor şi din dezvoltări dezastruoase şi inutile, taxarea a devenit o modalitate de a genera bugete enorme, astfel încât să instaleze membrii ai partidului în funcţii importante în cadrul afacerilor municipale, folosind fonduri publice.

Amintiţi-vă cuvintele unui politician care, în ciuda comentariilor sale, a reuşit să devină preşedintele Comunităţii Autonome şi ministru al guvernului: “Sunt în politică pentru a-mi lua prada”. De asemenea, îmi mai amintesc de o altă înregistrare în care un om de afaceri a mituit un angajat municipal promiţându-i ceva de genul,  “Îţi pot promite viitorul, ţie şi încă altor zece generaţii după tine”. Este respingător, însă toţi am ştiut despre acest lucru şi toţi am auzit aceste cuvinte.

Justiţia mai face câte ceva pentru ca aceste infracţiuni să iasă la suprafaţă, în mod lent, dar sigur, ceea ce iese la iveală este doar vârful icebergului. Sper ca în curând să vină şi rândul complicilor: acei bancheri care, în loc să ofere rapoarte privind performanţa, se distrează cu cifrele noului buget al statului, prin care plătim salvarea băncilor cu preţul sănătăţii şi a educaţiei noastre. Bineînţeles, şi cu ajutorul politicienilor care le-au dat libertate de mişcare bancherilor, în afara oricăror reglementări eficiente.

Nimeni nu cere iertare generaţiei tinere. Ei bine, eu vreau să fac acest lucru aici, din pură responsabilitate, mica bucăţică pe care eu o datorez.

Cu toţii ar trebui să facem un efort pentru a asigura un viitor copiilor noştri, deoarece acel viitor este şi al nostru. Suntem o societate care îmbătrâneşte pe zi ce trece, care va avea în curând un procent enorm de pensionari care nu pot fi susţinuţi decât de o forţă de muncă dinamică şi productivă. Iar această forţă îi include pe aceşti oameni pe care i-am forţat să plece în străinătate şi să-şi părăsească familia.

Nu văd altă soluţie pentru rezolvarea problemei recreerii locurilor de muncă, decât printr-o nouă mişcare amplă dedicată inovaţiei, care ar prioritiza iniţiativele persoanelor tinere şi ar susţine acele idei cu resurse publice.

Investiţia în tineretul nostru înseamnă să investim în viitorul nostru.

Însă, cei despre care se presupune că profită de pe urma eforturilor noastre (taxele noastre), prin politicele de angajare a tineretului sunt din nou distraşi, încercând să identifice avantajele lor politice. Instituţiile politice sunt la fel ca întotdeauna: aşa cum spune şi expresia englezească, “E acelaşi circ cu clovni diferiţi”. Nimic nu s-a schimbat, însă este esenţial să se schimbe.

Ne-am luat o palmă, dar haideţi să ne ridicăm, să ştergem praful şi să ne mişcăm. Însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, mai întâi trebuie să ne eliberăm de povara imensă a politicienilor incompetenţi care ne-au adus unde ne aflăm astăzi.

Vreau ca fiica mea, şi toţi ceilalţi care şi-au părăsit ţara, să fie fericiţi şi într-un viitor apropiat să revină acasă pentru a contribui, în funcţie de capacităţile lor, la viitorul nostru.

Citește și
3 Comentarii
  1. Oana spune

    Mda… Acum emigreaza spaniolii sa isi caute un viitor mai bun, pe cand strainii care au venit la ei in tara au venit pentru a fura locurile de munca si a profita de tratamente medicale si de sistemul educativ spaniol (de parca ar fi cine stie ce in comparatie cu alte sisteme educative din Europa).
    Hai sictir si fiecare sa isi vada locul in lumea asta, ca nu pleaca nimeni de acasa, de langa parinti si prieteni si de langa tot ceea ce cunosti ca persoana asa de dragul de a calatori. Sau „romanii de cacat” cum ne-au zis ei ani la rand plecau din tara satui de un trai bun?
    Cati spanioli din cei care pleaca acum, cum au facut si inainte, au un contract? Nimeni nu pleaca din Spania la nemti fara contract? Toti spaniolii plecati castiga salarii minunate? Nu zau?

  2. K2 spune

    Daca prin ochii d.lui profesor asa se vede situatia din Spania, atunci lucrurile acolo la ei sunt grave. Transpunerea acestei situatii si in RO, peste toate celelalte probleme cu cere se confrunta majoritatea populatiei, ma duce cu gandul la apropierei unei „apocalipse” pt. RO.

  3. Ned spune

    eu as propune pentru toti barbatii din Ro sa emigram in Thailanda , acolo gasesti femei sa te insori si esti respectat cat de cat….aici in Romanika atata timp cat nu esti broscar sau spaniol sau baiatas de bani gata esti =0

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.