Ziua Holocaustului în România

0

Ziua Holocaustului în România a fost marcată, miercuri, prin mai multe manifestări comemorative, 9 octombrie 1941 fiind data la care a început deportarea forţată a populaţiei evreieşti din Basarabia şi Bucovina, în Transnistria.

Începutul simbolic al Holocaustului este marcat, anual, însă, la data de 9 noiembrie (declarată Ziua internaţională de luptă împotriva rasismului şi antisemitismului), aducând aminte de 9 noiembrie 1938 când s-au luat primele măsuri fizice împotriva evreilor pe tot cuprinsul Germaniei, ziua intrând în istorie sub denumirea de ‘Kristallnacht” (‘Noaptea de cristal’).

Început la Berlin, pogromul a fost organizat de trupele de intervenţie rapidă ale lui Hitler.

În toată Germania au fost incendiate sinagogi, au fost sparte geamurile magazinelor evreieşti, cioburile fiind împrăştiate pe străzi. Mulţi evrei au fost agresaţi fizic, alţii ucişi, iar peste 30.000 au fost arestaţi şi trimişi în lagărele de concentrare de la Dachau, Sachsenhausen, Buchenwald, Birkenau sau Auschwitz. Violenţele au durat 24 de ore, iar ‘Noaptea de cristal’ a rămas în istorie ca începutul simbolic al Holocaustului.

La nivel european, comemorarea zilei de 9 noiembrie a început în 1988, când s-au împlinit 50 de ani de la tragicele evenimente.

În Germania şi în ţările europene care s-au aflat sub ocupaţie nazistă, rămăşiţele multor lagăre de concentrare şi centre de execuţie au fost transformate în muzee şi monumente. Chiar şi în ţările care nu au fost implicate în Holocaust, guvernele şi organizaţiile supravieţuitorilor au ridicat, de asemenea, monumente şi muzee. Printre aceste organizaţii se numără Yad Yashem, Autoritatea pentru Comemorarea Martirilor şi Eroilor Holocaustului, care a fost înfiinţată în 1953 la Ierusalim printr-un act al Parlamentului israelian pentru comemorarea evreilor ucişi de nazişti.

În SUA, două muzee au fost deschise în 1993. Este vorba despre Muzeul Memorial al Holocaustului, deschis la Washington, destinat prezentării istoriei Holocaustului, şi Muzeul Toleranţei, în Los Angeles, dedicat luptei împotriva prejudecăţilor, intoleranţei, încălcării drepturilor omului şi genocidului.

Ziua Holocaustului în România a fost marcată pentru prima oară în anul 2004, pe 9 octombrie, fiind instituită printr-o hotărâre de guvern, la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, şi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Pe 8 octombrie 2009, în Bucureşti a fost inaugurat Memorialul Holocaustului din România, un ansamblu sculptural realizat de artistul Peter Jacobi.

Pe o suprafaţă de 2.894 de mp au fost ridicate cinci construcţii: un Memorial, Steaua lui David, Via Dolorosa, Roata Ţiganilor şi Coloana. Iniţiativa realizării monumentului a aparţinut Ministerului Culturii şi Cultelor, ca urmare a recomandărilor Comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România şi a consultărilor cu reprezentanţi ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, ai Comisiei Wiesel şi ai supravieţuitorilor Holocaustului.

Cu patru ani înainte, pe 10 octombrie 2005, în Capitală a fost inaugurat şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’. Principalul obiect de activitate al institutului îl constituie cercetarea şi analizarea fenomenului Holocaustului, prin identificarea şi conservarea documentelor, publicaţiilor, din ţară şi străinătate, privind Holocaustul şi constituirea unui depozit pentru păstrarea acestora, ca mărturii ale memoriei istorice a secolului al XX-lea.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.