6 semne surprinzătoare că ai nevoie de mai mult somn

0

Cunoşti semnele clasice: te chinui să nu adormi la muncă, caşti toată ziua şi simţi o atracţie irezistibilă faţă de orice obiect care se aseamănă cu un pat. Trebuie să dormi. În zilele în care abia după a patra ceaşcă de cafea simţi o urmă de revitalizare, ai putea crede că ai câştigat lupta.

Dar nu te păcăli singur. Există câteva indicii surprinzătoare care te anunţă din timp că trupul tău are nevoie de somn, însă de regulă nu ştim să le “citim”, iar asta ne conduce către situaţii critice, relatează Huffingtonpost.com.

Dacă dormi mai puţin decât cele 7-9 ore de somn optime recomandate de specialişti, atunci acest comportament poate genera probleme de sănătate serioase, precum afecţiuni cardiace şi obezitate. Însă, poate de asemenea să îţi modifice comportamentul de zi cu zi în moduri mai subtile.

Iată care sunt cele mai surprinzătoare indicii are îţi arată că ai nevoie de somn:

  • Eşti pofticios

Dacă îţi este foame toată ziua (şi nu din cauză că ai sărit peste micul-dejun sau ai fost antrenat în mai multe activităţi fizice), acest lucru ar putea să se producă din cauza unui somn insuficient.

Cercetătorii au demonstrat că lipsa de somn este asociată cu niveluri mai ridicate ale hormonului grelină, cel care declanşează foamea. Această creştere în ceea ce priveşte “hormonul foamei” pare a determina nu numai o poftă de mâncare mai mare, dar şi un dor mai puternic faţă de carbohidraţi, alimente bogate în calorii, ceea ce poate explica de ce oamenii care nu dorm suficient au un risc mai mare de a deveni obezi.

  • Eşti plângăcios

Te trezeşti vreodată plângând la o scenă jenantă de la televizor? În timp ce femeile ar putea da vina pe sindromul premenstrual, această stare emoţională ar putea fi rezultatul unei lipse de somn. Un studiu din 2007 a descoperit că acele creiere care nu sunt odihnite cât trebuie sunt cu 60% mai sensibile la imaginile negative sau tulburătoare.

“Este ca şi cum, fără somn, creierul a revenit la modele mai primitive de activitate, şi de aceea nu a fost capabil să aşeze experienţele emoţionale în context şi să producă răspunsuri controlate, corespunzătoare”, relatează matthew Walker, autorul studiului.

  • Eşti uituc sau nefocalizat

Poţi fi tentat să dai vina pe vârstă sau stres pentru lipsa ta de concentrare, însă o lipsă de somn poate fi adevăratul vinovat pentru această stare.

Prea puţine ore de somn au fost legate de o mulţime de probleme cognitive, precum concentrare dificilă, confuzie, vigilenţă redusă, uitare şi probleme cu învăţatul.

Aşa că, data viitoare când nu îţi mai aduci aminte unde ai pus cheile, gândeşte-te la cât de bine ai dormit azi-noapte.

  • Nu poţi scăpa de răceală

Dacă răceşti tot timpul, sau pur şi simplu nu poţi scăpa de răceala de care suferi deja, poate ar fi mai bine să îţi revizuieşti programul de somn. Un studiu realizat în 2009 a descoperit că persoanele care dorm mai puţin de şapte ore pe noapte au un risc de a răci de cel puţin trei ori mai mare decât cei care au dormit cel puţin opt ore.

Eşti mai neîndemânatic decât de obicei

Prima dată dărâmi ceasul cu alarmă de pe noptieră, apoi verşi laptele pe care vrei să îl torni peste cereale, apoi îţi prinzi degetul de la picior în uşă, practic devii un neîndemânatic peste noapte.

Oamenii de ştiinţă nu ştiu exact de ce, dar persoanele somnoroase par a avea “abilităţi motorii mai puţin precise şi mai lente”, spune Clete Kushida, director la Centrul de Cercetare a Somnului din cadrul Universităţii Stanford. Reflexele sunt amorţite, echilibrul şi percepţia pot fi puţin şubrede, şi din moment ce ai probleme în ceea ce priveşte concentrarea, timpul de reacţie poate fi mai lent.

  • Ai pierdut sentimentul de dragoste

Dacă tu sau partenerul tău nu puteţi intra în starea de spirit necesară, iar stresul sau o problemă de sănătate nu sunt de vină pentru acest aspect, atunci poate ar fi bine să petreceţi ceva mai mult timp în aşternuturi, dar dormind.

Atât bărbaţii, cât şi femeile care nu se odihnesc suficient, experimentează un libidou scăzut şi mai puţin interes în ceea ce priveşte intimitatea. O lipsă de somn poate creşte nivelul cortizolului, hormonul de stres care nu este deloc de ajutor în dormitor.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.