Dolj: Mircea Geoană va candida la Senat din partea PSD pentru Colegiul Dăbuleni

0

Preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat, joi, că senatorul de Dolj Mircea Geoană va candida la alegerile din 9 decembrie pe acelaşi colegiu pe care îl reprezintă şi acum în Parlament – Colegiul Dăbuleni din Dolj.

Potriviti sursei citate, şi deputatul Florentin Gust îşi va păstra şi el colegiul din Craiova pe care l-a câştigat în urmă cu patru ani. De altfel, actualii parlamentari social-democraţi din Dolj îşi păstrează colegiile, cu excepţia primarului Lia Olguţa Vasilescu, în locul căreia va candida pentru un loc în Senat pe colegiul Cetate-Filiaşi Florea Voinea.

„Tot discutăm de vreo lună de zile despre colegiile din judeţul Dolj. Noi am avut şapte colegii câştigate în 2008, colegii liberali 3 colegii câştigate. Ne-am împărţit cele cinci colegii care nu aparţineau parlamentarilor USL. Am mai luat două colegii pe Craiova – unul de Senat, unul de Camera Deputaţilor. În aceste zile am încercat să creionăm şi să ajungem la un consens de stabilizare şi clarificare a anumitor lucruri care ridicau semne de întrebare.

Candidatura senatorului Mircea Geoană a fost lămurită. El va candida sub sigla USL. Nu spusese ferm că va candida pe colegiul Dăbuleni. Acum câteva zile am avut această discuţie. Am fost cu doamna primar Lia Olguţa Vasilescu, am susţinut ca senatorul Mircea Geoană să candideze în continuare pe acest colegiu, să dăm un semnal de stabilitate şi celorlalţi doi deputaţi, Valeriu Zgonea şi Ion Călin. Aceştia sunt oamenii care au şanse maxime de a câştiga jumătate plus 1′, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj.

Potrivit lui Prioteasa, pe colegiile Cetate şi Filiaşi candidează ca şi în urmă cu patru ani deputaţii Claudiu Manda şi Petre Petrescu. ‘Şi cei doi deputaţi au şanse maxime. Se punea problema senatorului care să fie deasupra acestor colegii. Numele care a fost aprobat este al domnului Florea Voinea, un om al locului, născut la Maglavit, care a mai fost deputat, care ne-a deschis foarte multe uşi în această perioadă. Noi l-am acceptat de foarte mult timp ť, a mai spus Prioteasa.

În Craiova, reprezentantul PSD pe colegiul 4 de deputaţi este tot Florentin Gust, revenit în PSD după ce în acest mandat a trecut şi pe la PC, dar şi pe la PDL. Colegiul senatorial în care este inclus colegiul patru de deputat îi revine preşedintelui PSD Craiova, Mihai Fifor, care va fi secondat în cursa pentru Parlament, pe lângă Gust, de deputatul PNL Ionuţ Stroe de pe colegiul 3 Craiova. PSD mai are în portofoliu şi colegiul doi de deputat Craiova, pentru care a fost nominalizat deocamdată ex-parlamentarul Nicu Vasilescu, fost membru PRM, însă candidatul USL de aici va fi stabilit zilele următoare, mai ales că este posibil ca aici să fie chiar un membru UNPR.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.