Calea greşită de a-i ajuta pe cei săraci

0

– În cadrul dezbaterilor prezindeţiale din SUA, discuţiile se învârt în jurul locurilor de muncă, a taxelor şi a sistemului medical, dar şi a conflictelor armate mondiale. Însă, există o problemă esenţială care merită o dezbatere mai largă şi anume întrebarea referitoare la modul în care vor fi scoşi cei 46 milioane de americani din sărăcie. Este o problemă care necesită o atenţie deosebită, relatează Nytimes.com.

 

În fiecare an, contribuabilii americani cheltuie aproape un trilion de dolari în încercarea lor de ajuta persoanele sărace, potrivit unui studiu recent realizat de Institutul Cato.

În aprilie, Michael D. Tanner, membru Cato, un grup de cercetare liberal, a realizat o listă cu 126 de programe federale pentru americanii cu venituri mici, care împreună au cheltuit 668 de miliarde de dolari anual din banii contribuabililor. Guvernele locale au alocat un plus de 284 de miliarde de dolari, estimează acesta.

Pentru a fi siguri, unele din aceste programe, deşi concentrate asupra americanilor cu venituri reduse, au întins o mână de ajutor nu doar “săracilor”.

Aproximativ un sfert din această sumă de un trilion de dolari este dedicată îngrijirii medicale (programul federal de asigurare medicală pentru persoanele sărace şi cu handicap, inclusiv multe persoane în vârstă).

Însă, haideţi să ne oprim la cifra de un trilion de dolari pentru a pune o întrebare mai largă: Cheltuim aceşti bani în cel mai bun mod cu putinţă pentru a ajuta săracii?

Să luăm în considerare un experiment bine gândit: Împărţim un trilion de dolari la 46 de milioane şi obţinem 21.700 de dolari pentru fiecare american care trăieşte în condiţii de sărăcie, sau aproape 87.000 de dolari pentru o familie de patru persoane. Asta înseamnă o sumă de aproape patru ori mai mare decât limita federală de sărăcie de 23.050 de dolari pe an pentru acea familie.

Este intrigant să te gândeşti la transformarea acestor programe într-o plată cu bani lichizi care i-ar scoate pe toţi instantaneu din sărăcie, încadrându-i în clasa de mijloc.

Pentru o varietate de motive, acest lucru nu este posibil, fie din punct de vedere logistic, fie dintr-un punct de vedere politic. Însă, o cale de mijloc ar trebui găsită.

Majoritatea americanilor sunt de acord că acest lucru este în interesul tuturor, atât din motive umane, cât şi economice, pentru a ajuta oamenii să treacă de la dependenţa de stat la o stare de autonomie. Provocarea este cum să faci acest lucru într-un mod eficient în timp ce minimalizezi pierderile.

Momentan, eforturile anti-sărăcie sunt atât fragmentate, cât şi suprapuse.

Un studiu realizat de Institutul pentru Leadership Educaţionale a identificat 7 comitete şi subcomitete senatoriale, 11 comitete şi subcomitete a Casei Reprezentanţilor, 7 departamente de cabinet şi 8 alte agenţii care au fost implicate în supravegherea unui program anti-sărăcie. Autorii au descris o familie obişnuită ca fiind eligibilă pentru 20 de programe separate, fiecare cu propriul set complex de forme de eligibilitate şi adesea manageriate de birouri guvernamentale diferite.

Ajutorul de care majoritatea familiilor au nevoie ar trebui să fie furnizat cu o abordare holistică la nivel local. De exemplu, dacă un ajutor precum transportul, plasarea la un loc de muncă, îngrijirea copilului sau tratament pentru abuzul de substanţe lipseşte, marea parte a investiţiei contribuabilului se pierde.

Un alt factor este reticenţa naturală a avocaţilor, a personalului Congresului şi a furnizorilor de servicii pentru cei săraci de a vedea programele lor preferate eliminate sau consolidate. Puţini sunt dispuşi să renunţe la autoritatea pe care o au faţă de bucata lor din “fructul programului”.

Chiar dacă nu se transformă banii federali anti-sărăcie în subvenţii globale de stat, putem face multe pentru a combate această fragmentare şi protecţie a hoţilor. Putem începe prin măsurarea rezultatelor în locul intrărilor (cât de mulţi bani putem investi în această problemă). Eficienţa noastră ar trebui să fie evaluată de către costul pe persoană de a muta oamenii de la dependenţă la autonomie.

Majoritatea americanilor înţeleg că oamenii ajung în sărăcie din multe motive şi că avem o obligaţie să îi ajutăm să iasă din această situaţie. O cale “conservatoare” de tăiere a bugetelor nu va reuşi să îndeplinească această obligaţie, dar nici drumul “liberal” de a îmbrăţişa fiecare program şi de a cheltui mai mult pentru fiecare nu va avea vreun efect asupra problemei. Avem nevoie de o a treia modalitate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.