Mandatul lui Barack Obama, marcat de criza economică

0 15

Preşedintele american Barack Obama a moştenit o economie în cădere liberă în momentul sosirii sale la putere în ianuarie 2009. Dacă creşterea economică a revenit după trei ani în Statele Unite, ea rămâne încă la un nivel scăzut, şomajul este mai mare decât la începutul mandatului său, iar eforturile de relansare bugetară au sporit foarte mult datoria ţării, notează duminică într-un comentariu France Presse.

AFP prezintă în continuare câteva cifre pentru a măsura progresele realizate pe plan economic în timpul mandatului la Casa Albă al democratului Barack Obama, precum şi dificultăţile cu care ţara continuă să se confrunte.

CREŞTEREA ECONOMICĂ: PIB-ul SUA a scăzut cu 5,3% în primul trimestru al anului 2009, după ce s-a înregistrat o scădere cu 8,9% în ultimele trei luni ale anului 2008. Creşterea a revenit în vara anului 2009, la câteva luni după sosirea lui Barack Obama la Casa Albă, însă rămâne la un nivel foarte scăzut: rata de creştere a ajuns abia la 1,3% în cel de-al doilea trimestrul al anului 2012, mult sub minimul de 2,3-2,5% considerat necesar pentru a permite reducerea şomajului.

LOCURILE DE MUNCĂ ŞI ŞOMAJUL: În primul trimestru al anului 2009, ţara pierdea 780.000 de locuri de muncă în medie pe lună. Revenirea pieţei forţei de muncă a început în iarna anului 2010, însă în medie pe trimestrul curent (iunie-august 2012), în SUA au fost create doar 94.000 de locuri de muncă pe lună, ceea ce nu este suficient pentru a face faţă sporului natural al populaţiei

SALARIILE: Salariul mediu săptămânal a crescut de la 751,22 de dolari în ianuarie 2009 la 809,09 dolari în august 2012. Însă, ţinând cont de inflaţie, acesta a scăzut cu 3 dolari faţă de aceeaşi perioadă.

SĂRĂCIA: 22,4 milioane de gospodării depindeau de ajutoare alimentare de la stat în iunie 2012, cu 54,5% mai mult decât la începutul preşedinţiei lui Barack Obama.

FINANŢE PUBLICE: Datoria guvernului federal a crescut cu 51% în primele 44 luni ale mandatului lui Barack Obama şi a depăşit 16.000 de miliarde de dolari la sfârşitul lunii septembrie. Potrivit Casei Albe, ea urmează să ajungă la 104,2% din PIB în 2012.

Deficitul bugetar, care a atins 10,1% din PIB în anul fiscal 2009 (octombrie 2008-septembrie 2009) a scăzut cu 8,7% în 2011. Casa Albă consideră că ar trebui să scadă la 8,5% pentru anul fiscal care se încheie duminică.

Totodată, în vara anului 2011, agenţia de rating Standard & Poor a revizuit în scădere, cu o treaptă, ratingul de credit al SUA de la ‘AAA’ (cel mai bun posibil) la ‘AA’, reproşând guvernului american că nu a prezentat niciun plan credibil de reducere a datoriei publice.

BENZINA: Preţul mediu al unui galon (3,8 litri) s-a dublat din ianuarie 2009 ajungând la 3,66 dolari.

PIAŢA IMOBILIARĂ părea a se fi redresat în vara lui 2011, însă indicele de referinţă la preţul locuinţelor era încă sub 3,6% în iulie faţă de nivelul său din ianuarie 2009.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata