Preşedintele Bundestagului german cere suspendarea temporară a extinderii UE

0 11

Uniunea Europeană nu mai poate primi pentru moment noi state membre, în timp ce membri existenţi au în continuare mult de lucru asupra consolidării, declară preşedintele Bundestagului, camera inferioară a parlamentului german, citat duminică de un săptămânal german, relatează agenţia Reuters.

Comentariile sale sunt susceptibile să dezamăgească ţări ca Croaţia, care speră să adere la UE în 2013, şi altele din Balcani ce doresc să se alăture blocului celor 27.

„Nu cred că Uniunea Europeană este capabilă să se extindă în viitorul apropiat”, a declarat Norbert Lammert, citat într-un articol publicat de ziarul Welt am Sonntag.

„Avem atât de multe sarcini urgente de finalizat în termeni de consolidare a comunităţii, încât ar trebui să nu lăsăm încă o dată ambiţia să ia locul stabilizării necesare”, a subliniat el.

Lammert a avertizat contra admiterii Croaţiei prea repede în UE: „Trebuie să luăm în serios raportul Comisiei Europene asupra progreselor, în special în lumina experienţelor pe care le-am avut cu /state membre ale UE/ Bulgaria şi România. Croaţia nu este încă în mod clar pregătită pentru aderare”, a mai declarat el.

Potrivit lui Lammert, statele succesoare ale fostei Iugoslavii au avut perspectiva de a deveni membri ai UE, dar, adaugă el, ele aveau nevoie să îşi creeze condiţiile pentru aderare.

„Nu trebuie să se permită ca bunele intenţii să ia locul schimbărilor ce pot fi demonstrate”, a insistat el, citat de ziarul german.

Sentimentul este moderat în UE faţă de continuarea extinderii, cu cetăţeni care se concentrează asupra propriilor lor dificultăţi economice şi guverne confruntate cu criza datoriilor. State din Balcani ce aspiră să adere la UE se luptă pentru a îndeplini criteriile de reformă, notează Reuters.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata