Şobolanii, dresaţi să depisteze tuberculoza

0 21

După apreciata lor contribuţie la deminare, şobolani dresaţi vor ajuta serviciile de sănătate mozambicane să depisteze tuberculoza, în urma succesului înregistrat de o acţiune similară desfăşurată în Tanzania, a declarat ONG-ul belgian Apopo, inventator al acestei metode originale.

‘Am avut o cerere de la prima doamnă (Maria Da Luz Dai Guebuza) şi a ministrului sănătăţii, care au vrut să repete rezultatele noastre’, a declarat AFP Tess Tewelde, responsabil Apopo pentru Mozambic.

ONG-ul belgian a început construcţia unui laborator la Maputo, unde şobolanii vor fi antrenaţi să miroasă eşantioane de salivă umană, în care să depisteze bacteria tuberculozei, boală asociată frecvent cu virusul HIV.

Şobolanii de Gambia, animale care pot atinge mărimea unei pisici, sunt cunoscuţi pentru excepţionalul simţ al mirosului. Ei pot recunoaşte tuberculoza în mai puţin de o oră, în timp ce unui laborator îi este necesară o săptămână pentru analize. ‘Este mult mai ieftin şi mai rapid. Şobolanii noştri pot analiza 400 de eşantioane în 30 de minute’, spune Tewelde, adăugând că primele animale ar putea începe lucrul până la sfârşitul anului.

‘În cazul tuberculozei, este important să depistezi toţi bolnavii. Închipuiţi-vă cum îşi pot molipsi familia şi anturajul’, a spus reprezentantul ONG-ului menţionat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata