SUA: Poziţiile celor doi candidaţi la prezidenţiale faţă de problemele legate de societate

0 12

Agenţia de presă France Presse trasează, în linii mari, poziţiile celor doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii – actualul preşedinte, democratul Barack Obama, şi rivalul său republican Mitt Romney – asupra unor teme de campanie legate de societate:

Avortul şi contracepţia

Mitt Romney îşi doreşte anularea deciziei istorice a Curţii Supreme ‘Roe contre Wade’ /1973/, care a legalizat şi a încadrat avortul în ansamblul statelor americane. Este favorabil interdicţiei avortului, mai puţin în caz de viol, incest sau de risc pentru sănătatea sau viaţa mamei. Actualul preşedinte Barack Obama, un apărător al dreptului la avort, ‘crede că opţiunile privind sănătatea unei femei reprezintă o alegere personală, luată cu medicul său, fără ingerinţa oamenilor politici’.

Drepturile homosexualilor

Mitt Romney se opune mariajului homosexual şi uniunilor civile şi este favorabil unui amendament la legea fundamentală care să definească mariajul ca o uniune între un bărbat şi o femeie. De asemenea, se opune abrogării legii ‘Don’t ask, don’t tell’, ce le interzicea persoanelor homosexuale declarate să intre în armată, dar a anunţat că nu va reveni asupra ei. Barack Obama a fost primul şef al executivului american care s-a pronunţat în favoarea drepturilor homosexualilor să se căsătorească, cu titlu personal însă, şi subliniind că decizia de a o autoriza sau nu le revine statelor.

Pedeapsa cu moartea

Republicanul Romney a abordat rareori această temă în timpul campaniei, niciun candidat nefiind, în mod declarat, în favoarea abolirii sale. ‘Apreciez că pedeapsa cu moartea tinde să împiedice anumite crime îngrozitoare’, a spus Romney. În ceea ce-l priveşte, Barack Obama, alteori opus acestei practici, în prezent o susţine pentru crimele cele mai ‘atroce’, estimând însă că ar trebui să rămână o sentinţă rară.

Canabisul

Romney se opune legalizării federale a canabisului pe considerente medicale, după cum este deja cazul în mai multe state din California. Obama le-a ordonat agenţilor federali să nu intervină împotriva clinicilor ce comercializează canabis ‘medicinal’, însă managerii acestora s-au plâns de o creştere a represiunii. Liderul de la Casa Albă se opune unei depenalizări a consumului şi vânzării.

Armele de foc

Mitt Romney interpretează în mod strict cel de-al doilea amendament din legea fundamentală ce protejează drepturile americanilor să deţină o armă de foc. El se opune oricărei noi legi federale care să restrângă achiziţionarea de arme de foc. Barack Obama afirmă că respectă cel de-al doilea amendament, dar îşi doreşte o consolidare a verificării pentru antecedente a celor care vor să cumpere.

Celulele stem

Mitt Romney este favorabil cercetării pe celule stem adulte, dar se opune clonării embrionilor. Obama a deblocat încă din primele sale luni la putere cercetarea asupra celulelor stem embrionare.

Religie

Candidatul republican s-a ridicat împotriva tentativelor de a ‘retrage din domeniul public a oricărei forme de recunoaştere a lui Dumnezeu’. Mormon, el se roagă în fiecare seară înainte de a dormi şi îl evocă adesea pe Dumnezeu în discursurile sale. Obama, partizan al separaţiei dintre Biserică şi Stat s-a declarat, ‘în calitate de cetăţean şi de creştin’, ‘foarte ataşat’ de libertatea de cult.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata