ANM: Vreme caldă, cu temperaturi de 22 grade Celsius în următoarea perioadă

0

Vremea va rămâne caldă pentru această perioadă a anului, în majoritatea zonelor ţării, cu temperaturi de peste 22 de grade Celsius până în 22 octombrie, după care valorile termice vor scădea, mai ales la munte, dar în limitele normale ale lunii în curs, potrivit prognozei întocmite de către Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ pentru intervalul 16-29 octombrie 2012.

Astfel, în zona Banatului, temperatura aerului nu va suferi modificări importante până în jurul datei de 21 octombrie, vremea menţinându-se caldă pentru această perioadă a anului. Între 22 şi 24 octombrie este aşteptată o scădere a temperaturilor, care se vor situa apoi în limitele climatologice normale, în medie cu valori maxime de 16-18 grade Celsius şi minime în jurul a 6 grade Celsius. În primele două zile vor fi averse şi se pot acumula, pe arii restrânse, cantităţi mai importante de apă, iar după data de 22 octombrie vor fi posibile ploi slabe.

Pentru regiunea Crişanei, vremea se anunţă în general caldă pentru această perioadă, până spre 21 octombrie, cu un episod de răcire temporară în 17 octombrie. Cele mai ridicate maxime termice vor depăşi 22 de grade Celsius, iar minimele nu vor coborî, în medie, sub 6 grade. În a doua parte a intervalului, valorile termice vor fi apropiate de norma climatologică. Până spre jumătatea zilei de 17 octombrie vor fi averse, posibil mai importante cantitativ, după care ploile vor fi slabe, cu probabilitate mai mare de apariţie în a doua parte a intervalului analizat.

Conform prognozei ANM, în Transilvania, tendinţa generală a valorilor termice va fi de scădere, deşi acestea vor continua să fie peste mediile climatologice până spre 22 octombrie. Temperaturile maxime vor coborî de la o medie de 24 de grade Celsius, în prima zi, până la 14-16 grade Celsius spre finalul intervalului, iar minimele vor marca o scădere medie cu până la 8-10 grade Celsius. Va ploua, în general slab, la începutul intervalului, dar şi după data de 22 octombrie.

În zona Maramureşului, meteorologii estimează o răcire accentuată a vremii în data de 17 octombrie, când media valorilor maxime nu va mai depăşi 16 grade Celsius. Ulterior, temperaturile vor creşte până la 22 grade Celsius, în 19 şi 20 octombrie. În a doua parte a intervalului regimul termic va deveni normal, astfel că maximele vor fi, în medie, de 14-16 grade Celsius, iar minimele se vor situa în jurul a 4 grade Celsius. În primele zile ale perioadei de analiză se anunţă ploi importante cantitativ, iar precipitaţii în general slabe sunt de aşteptat în 22 şi 23 octombrie, precum şi spre finalul intervalului.

În Moldova, vremea se va menţine caldă până în 21 octombrie, apoi se va răci simţitor, astfel încât în zilele de 23 şi 24 octombrie, maximele termice se vor situa, în medie, în jurul valorii de 12 grade Celsius. Deşi temperaturile vor creşte spre finalul intervalului, este posibil ca acestea să rămână uşor sub normele climatologice ale perioadei. Totodată, sunt de aşteptat ploi slabe şi pe arii restrânse, cu probabilitate mai mare de apariţie în a doua parte a intervalului.

Prognoza ANM relevă faptul că, în zona Dobrogei, vremea va fi caldă pentru această perioadă în primele zile, dar tendinţa generală va fi de răcire, cu o scădere a valorilor termice mai pronunţată în data de 18 octombrie, apoi între 22 şi 24 octombrie. Spre sfârşitul intervalului, maximele vor fi de 16-18 grade Celsius, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 8 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor se va menţine foarte redusă.

Pentru zona Munteniei, este de aşteptat o răcire treptată a vremii până în data de 18 octombrie, dar temperaturile se vor situa peste cele normale perioadei până în 22 octombrie, cu maxime care în jurul a 22 de grade Celsius. În a doua parte a intervalului temperaturile se vor situa în apropierea mediilor climatologice. În acelaşi timp, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi redusă pentru zona de câmpie a regiunii, iar în zona deluroasă sunt de aşteptat ploi slabe în primele zile şi în a doua parte a intervalului.

În Oltenia, până miercuri, valorile termice vor fi în scădere, apoi nu vor mai suferi modificări importante până la începutul săptămânii viitoare. Astfel, maximele se vor situa, în medie, în jurul valorii de 22 de grade Celsius, caracterizând o vreme caldă. Între 22 şi 24 octombrie, vremea se va răci, urmând ca, în a doua parte a intervalului, regimul termic să fie apropiat de normalul perioadei. În plus, va ploua slab, cu probabilitate mai mare la începutul intervalului şi în zilele de 23 şi 24 octombrie.

La munte, vremea va avea o tendinţă generală de răcire, mai pronunţată între 22 şi 24 octombrie, când atât maximele, cât şi minimele vor scădea cu 8-10 grade Celsius. În a doua parte a intervalului sunt de aşteptat temperaturi normale pentru această perioadă a anului şi care, în medie, nu vor mai depăşi la valorile maxime 8 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi în apropierea limitei îngheţului. Marţi şi miercuri (16-17 octombrie) va ploua în averse şi, posibil, pe arii restrânse, în cantităţi mai importante de apă. În a doua parte a intervalului menţionat sunt de aşteptat ploi slabe.

Prognoza ANM, valabilă pentru perioada 16-29 octombrie, are la bază datele provenite de la Centrul european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.