Băsescu: Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu, Patapievici sunt discreditaţi printr-o propagandă care aminteşte de vremurile trecute

0

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că cei care l-au convins să-şi asume constituirea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România au fost personalităţi precum Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu sau Horia Roman Patapievici, care în momentul de faţă sunt „atacaţi, discreditaţi” printr-o propagandă „care ne aduce aminte de vremurile trecute”.

„De ce mi se pare extrem de important ca aceste volume de documente să continue să apară? Este singurul mijloc pentru a da substanţă şi a nu lăsa la nivel de discurs Raportul pentru condamnarea comunismului. Fără aceste volume de documente, oricând, acel raport poate fi contrazis, poate fi mistificat, poate fi utilizat chiar împotriva realităţilor pe care le-am trăit, pentru că noi o să ne ducem şi rămân copiii noştri, rămân generaţiile care nu au trăit în comunism. Cum ar putea ei să creadă ce scrie în raport, dacă cele afirmate acolo nu ar fi susţinute cu documente, cu fapte, cu elemente care să probeze că acel regim a fost ilegitim, criminal şi a luat ce este mai sfânt pentru un om – şi nu numai sfânt, dar şi necesar – libertatea, libertatea de a-ţi decide soarta, viaţa, modul cum vrei să trăieşti, ce vrei să faci?”, a afirmat Băsescu, la lansarea volumului „Istoria comunismului din România. Documente Nicolae Ceauşescu (1965-1971)”.

El a ţinut să puncteze că nu are niciun merit în constituirea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, subliniind că au fost luni întregi de discuţii cu societatea civilă despre respectivul subiect.

„Aceiaşi oameni, şi nu numai cei de faţă, dar aceiaşi oameni care astăzi sunt atacaţi, discreditaţi printr-o propagandă care ne aduce aminte de vremurile trecute, aceiaşi oameni din societatea civilă, fie că se numesc Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu, Horia Roman Patapievici şi mulţi alţii au fost cei care m-au convins să-mi asum constituirea comisiei şi asumarea rezultatelor muncii acestei comisii. Dacă am avut un merit, a fost acela că am cedat în faţa inteligenţei şi am înţeles că ceea ce îmi propuneau acei oameni era corect şi trebuia făcut”, a susţinut Băsescu.

El a afirmat că şi-ar dori să apară şi volumul trei al „Istoriei comunismului”, pentru că el face referire la o perioadă importantă, cea de după 1972.

„Am convingerea că în perioada care urmează, după ’72, vom înţelege şi de ce am fost entuziaşti în acea vreme – noi, cei din generaţia mea -, vom înţelege cât de puternic am fost păcăliţi, vom înţelege ce înseamnă propagandă. Vom înţelege ce înseamnă să fii educat să te mulţumeşti cu nimic, vom înţelege ce înseamnă să crezi în ideologii care nu pot reprezenta omul, pentru că-l scot chiar din competiţie, îl învaţă să stea pentru că i se dă, îl învaţă că cineva are grijă, de dimineaţă până seara, îl învaţă că doar unii pot gândi şi toţi ceilalţi trebuie să fie instrumente executive”, a mai spus şeful statului.

Preşedintele Băsescu consideră că documentele despre perioada comunistă sunt importante pentru înţelegerea a ceea ce noi suntem astăzi, dar şi a nemulţumirilor pe care le avem faţă de noi înşine.

„Cred că îmi permit să spun – şi nu vreau să stârnesc niciun fel de rumoare sau semne de întrebare -, dar cred că dacă adun bine două volume plus trei înseamnă cinci volume de documente. Am convingerea că ne trebuie şi volumul 6, care să acopere efectele comunismului de după Revoluţia din ’89. Le vedem şi astăzi”, a conchis Băsescu.

Volumul „Istoria comunismului din România. Documente Nicolae Ceauşescu (1965-1971)”, îngrijit de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu, a apărut la Editura Polirom, sub egida Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.