Moştenirea lăsată copiilor noştri: o supradoză de datorii şi credite

0

Abordarea pe termen lung a crizei educaţiei este la fel de importantă ca şi combaterea pe termen scurt a crizei locurilor de muncă.

Theatlantic.com consideră că ne aflăm în faţa unui moment de cotitură, care necesită o intervenţie puternică din partea guvernelor şi o schimbare a comportamentului individual şi a modului în care liderii din afaceri aliniază urmărirea profitului cu responsabilităţile lor sociale.

În majoritatea ţărilor occidentale, există riscul real ca, pentru prima dată în aproape 100 de ani, generaţia copiilor să ajungă într-o situaţie mai gravă decât cea a părinţilor lor.

Timp de prea mulţi ani, motoarele noastre de creare a locurilor de muncă au fost reorientate în exces de la pieţele globale competitive spre sectoare care au ajuns la niveluri nesustenabile, ca de exemplu construcţii, finanţe, imobiliare şi comerţ. Rezultatul este reprezentat de o forţa de muncă vulnerabilă şi neechilibrată.

Generaţia noastră a luat şi o supradoză de datorii şi de credite. Am fost seduşi de ingineria financiară, crezând chiar că “finanţele” erau următoarea etapă (naturală) a dezvoltării economice capitaliste.

Aşadar, am optat pentru subvenţionarea sectorului nostru financiar. Am sacrificat siguranţa pentru mirajul eficienţei mult-lăudate a pieţelor libere. Şi ne-am îndrăgostit de împrumuturile uşoare de bani, spre deosebire de veniturile câştigate.

Prea puţină creştere reală, prea multe datorii şi o cultură de risc înnebunită care a culminat cu criza financiară globală din 2008 şi consecinţele acesteia, un şoc costisitor al societăţii al cărui impact va rămâne cu noi pentru mulţi ani.

Ani de zile, societăţile occidentale au investit puţin sau în mod greşit în educaţie. Pe măsură ce alunecam în jos în clasamentul mondial, ne-am convins singuri că avantajul global internaţional în antreprenoriat şi inovaţie era « piesa » care lipsea economiilor statelor. Acest avantaj putea compensa eşecul de a menţine un plan de învăţământ dinamic, de a implica copiii noştri şi de a le oferi acestora un mediu educaţional atrăgător şi plin de recompense.

Nu trece nicio săptămână, de fapt nicio zi, fără ca un eveniment să ne amintească de taxa uriaşă pe care o plăteşte acum întreaga societate pentru această lipsă de viziune.

Guvernul şi eşecurile pieţei au alimentat în mod excesiv rata şomajului, o creştere economică neobişnuit de lentă, pierderea încrederii în instituţiile cheie, precum şi preocupările recurente în ceea ce priveşte deficitul. Fără un curs de corecţie din partea economiilor occidentale, riscăm să ne împovărăm copiii cu o mulţime de datorii, un şomaj structural, dinamici de creştere slabe, un proces de intermediere financiară discreditat şi un sistem politic disfuncţional.

Nu trebuie ca lucrurile să urmeze acest curs. Există paşi imediaţi care pot, şi ar trebui, să fie parcurşi de către guverne pentru a reduce pericolul real şi prezent de scădere a standardelor de viaţă.

Este vorba despre iniţierea unor reforme corespunzătoare, stabilirea unor priorităţi clare, menţinerea angajamentelor pe mai mulţi ani şi cultivarea unui mediu mai favorabil. Implementarea efectivă are nevoie de consens politic privind aspectele care îmbolnăvesc economiile occidentale, un acord la scară largă pentru o reformă pe mai mulţi ani şi markeri politici detaliaţi.

Ar trebui să sperăm cu toţii că politicienii noştri îşi vor asuma această responsabilitate importantă. Însă, nu ne putem baza doar pe ei. Avem nevoie să facem mai mult pentru a ajuta următoarea generaţie să aibă o şansă mai mare de a depăşi ameninţarea reală de reducere a standardelor de viaţă.

Acest lucru duce la a doua problemă critică: cum să îi determini, să le dai încredere şi putere copiilor, pentru a fi capabili să îşi clădească singuri propriul destin?

Iar aici, răspunsul începe cu a face tot ce putem pentru a îmbunătăţi educaţia. Tot mai mulţi tineri din ziua de azi care au diplomă de licenţă sau de master nu au un loc de muncă.

Iar perspectivele celor care renunţă la şcoală sunt şi mai grave. Iar pe măsură ce acest lucru persistă, cu atât este riscul mai mare ca această generaţie să treacă de la ideea de persoane şomere la stadiul de a nu putea fi angaţi. Acest scenariu nu trebuie să se întâmple.

Implicaţiile trec dincolo de încurajarea tinerilor să rămână în şcoală şi de un angajament financiar mai eficient în acest sector. Această evoluţie trebuie făcută la nivel global, mai interactiv şi mai captivant, alimentând astfel tipul de curiozitate intelectuală care activează agilitatea mentală, ce este atât de utilă în lumea mobilă de astăzi.

Educaţia financiară poate şi trebuie să reprezinte o parte din educaţia de bază a copiilor noştri. Spre deosebire de generaţiile anterioare, aceştia nu se vor putea baza pe aprecierea pieţei şi pe creşterea compensaţiilor pentru a depăşi moştenirile de datorii pe care le vor primi de la părinţi. Managementul responsabil al activelor şi pasivelor va reprezenta o cerinţă constantă pentru ei. Acesta este un set de abilităţi pe care nu l-am luat suficient în seamă ca reprezentând o parte din planul de învăţământ de astăzi.

Ca şi părinţi trebuie să jucăm un rol mai important în “echiparea” copiilor noştri pentru un viitor cu mult mai multe provocări. De asemenea, ar trebui să avem grijă de acei membri ai societăţii care sunt marginalizaţi. Bunăstarea noastră este conectată cu cea a altor persoane. Dacă nu suntem mai atenţi, diferenţe majore în avere şi inegalităţi ale veniturilor vor afecta serios păturile societăţii noastre.

Şi companiile pot ajuta, şi pot face acest lucru printr-o metodă care le îmbunătăţeşte propriile perspective. Acest lucru este valabil dincolo de solidificarea bazei lor viitoare de consumatori şi investitori.

Acordând mai multe stagii de internship pe vară, de formare profesională şi de entry-level, companiile îşi pot îmbunătăţi flexibilitatea într-o manieră eficientă din punct de vedere al costurilor, în timp ce oferă tinerilor o experienţă importantă.

Concluzia este simplă, şi totuşi importantă. Trebuie, în mod colectiv, să facem eforturi mai mari pentru a înarma noua generaţie cu abilitatea şi puterea de a face faţă provocărilor viitoare.

Le datorăm copiilor acest lucru, nu doar pentru că jucăm roluri de părinţi, bunici şi cetăţeni responsabili, dar şi pentru a compensa excesele generaţiilor noastre, adică povara pe care deja le-am stabilit-o.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.