Parlamentul israelian dizolvat, alegeri anticipate la 22 ianuarie

0

Knessetul, parlamentul israelian, a votat în cursul nopţii de luni spre marţi dizolvarea sa şi convocarea alegerilor legislative anticipate la 22 ianuarie 2013, au făcut cunoscut surse oficiale, citate de AFP.

Dizolvarea parlamentului a fost adoptată în lectură preliminară de 99 de deputaţi din totalul de 120 ai Knessetului, în a doua lectură cu 99 de voturi pentru şi unul împotrivă, iar în a treia şi ultima lectură cu 100 de voturi pentru şi niciunul împotrivă, a precizat sursa amintită.

Premierul în exerciţiu, Benjamin Netanyahu, aflat la conducerea partidului Likud (dreapta), este marele favorit al acestui scrutin, într-un climat de tensiuni regionale şi criză economică mondială. Fără surprize majore, el se va afla la conducerea viitoarei coaliţii guvernamentale.

Scrutinul se va desfăşura la 22 ianuarie, conform dorinţei premierului, care s-a exprimat în favoarea unei campanii electorale de scurtă durată.

Actuala legislatură, cea de-a 18-a din istoria Israelului, urma să se încheie în mod normal în octombrie 2013.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.