Se reiau plăţile. Valoarea sumelor decontate în perioada următoare se ridică la 133 milioane de lei

0

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) anunţă deblocarea plăţilor aferente proiectelor derulate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), program cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Astfel, începând cu ziua de luni, 15 octombrie, se reia decontarea sumelor către beneficiarii programului, valoarea toatală a plăţilor din perioada următoare ridicânduse la 133 milioane de lei (peste 29 milioane de euro).

Autorităţile române, responsabile de implementarea şi gestionarea programelor finanţate din bugetul Uniunii Europene, reuşesc astfel, după numai 5 luni de la numirea actualei echipe la conducerea Ministerului Economiei, să reia plăţile către beneficiari.

Pe parcursul celor 5 luni, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice a semnat 1725 de contracte de finanţare reprezentând 100% din proiectele Intreprinderilor Mari si Cercetarii,77% din cele ale Energiei, 59% din cele ale IMM.

“Deşi la preluare am descoperit peste 1 Miliard de lei plăţi nedecontate către Comisia Europeană şi aproximativ 3700 de proiecte ‘uitate’ de mai bine de 2 ani am reuşit să schimbăm complet situaţia. Obiectivul general al POS CCE îl constituie creşterea productivităţii întreprinderilor locale, acestea fiind, practic, motorul economiei româneşti.

Capitalul autohton are nevoie de o implicare reală din partea instituţiilor concretizată prin accelerarea evaluării proiectelor deja depuse, dar şi printr-o mai mare eficienţă obţinută prin debirocratizare şi simplificare a tuturor procedurilor. IMMurile, companiile româneşti, mediul de afaceri autohton trebuie să găsească din nou în instituţiile statului cel mai bun partener de dialog”, a declarat Nicolae Rotileanu, secretar de stat responsabil cu gestionarea fondurilor europene în cadrul Ministerului Economiei.

Din demersurile de debirocratizare şi simplificare a procedurilor face parte şi eliminarea obligativităţii scrisorii de confort pentru semnarea contractului între autoritate şi beneficiari, precum şi procesarea cererilor de rambursare prin procedure simplificate.

Într-o fază avansată se află şi proiectul de help desk, unde beneficiarii vor putea adresa întrebări şi vor primi consultanţă gratuită pentru a aplica sau pentru a derula proiecte care au fost deja aprobate. „Un alt objectiv major, transparenta,va fi atins din aceasta săptămână prin prezentarea tuturor informaţiilor referitoare la evaluare,contractare,implementare şi plăţi pe site-ul Autorităţii de Management la POS CCE„, a adăugat Nicolae Rotileanu.

Măsurile avute în vedere se înscriu în strategia actualului cabinet de îmbunătăţire a capacităţii administrative a structurilor implicate în managementul fondurilor europene, menite să accelereze procesul de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune în 2012.

Ce este Programul Operaţional Sectorial ,,Creşterea Competitivităţii Economice”?

Programul Operaţional Sectorial ,,Creşterea Competitivităţii Economice” este un document negociat cu Uniunea Europeană prin care se urmăreşte încurajarea creşterii productivităţii întreprinderilor româneşti pentru reducerea decalajelor faţă de nivelul Uniunii Europene. Instituţia care gestionează acest program este Ministerul Economiei prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Creştere a Competitivităţii Economice.

Programul Operaţional Sectorial ,,Creşterea Competitivităţii Economice” acoperă următoarele domenii:

• Sistemul productiv si retehnologizarea IMMurilor si intreprinderilor mari
• Cercetare/Dezvoltare
• IT şi Comunicaţii
• Energie

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.