Uniunea Social Liberală îşi lansează miercuri candidaţii pentru parlamentare

0 9

Uniunea Social Liberală îşi lansează, miercuri, 17 octombrie, candidaţii pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, într-o manifestare de amploare, la care sunt aşteptaţi aproximativ 80.000 de oameni, ce se va desfăşura pe cel mai mare stadion din România – Arena Naţională.

Liderii USL – preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi preşedintele PC, Daniel Constantin, – candidaţi în alegerile din decembrie, vor prezida manifestarea, la eveniment fiind aşteptat să participe şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, precum şi lideri ai socialiştilor şi liberalilor europeni.

Peste 400 de candidaţi USL vor intra în bătălia pentru fotoliile de deputaţi şi senatori, în colegiile din întreaga ţară.

Pentru această manifestare au fost luate mai multe măsuri. Având în vedere numărul mare de persoane care va participa la eveniment, circulaţia rutieră pe străzile Pierre de Coubertain, Vatra Luminoasă şi Maior Coravu se va închide total, miercuri, între orele 11,00 şi 22,00. De asemenea, de la ora 18,30 şi până la ora 22,00, se va închide circulaţia rutieră în totalitate pe bd. Basarabia, între Piaţa Hurmuzachi şi bd. Chişinău. În intervalul orar 6,00 – 22,00 se interzic opririle şi staţionările pe mai multe artere de circulaţie din apropierea Arenei Naţionale.

Primul-ministru Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, candidează din nou la parlamentarele din luna decembrie. Alături de ei se află nume mai noi sau mai vechi din PSD, PNL, PC sau UNPR.

În colegiile din Capitală printre candidaţi se regăsesc Călin Popescu-Tăriceanu, Eugen Nicolăescu, Corneliu Dobriţoiu, Alina Gorghiu de la PNL, social-democraţii Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean, Nicolae Bănicioiu, Florian Popa, Rodica Nassar, precum şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu. Tot în Bucureşti este candidat şi europarlamentarul George Becali, finanţatorul FC Steaua.

Printre candidaţii USL în ţară se mai află social-democratul Mădălin Voicu (parlamentar de cinci mandate), Şerban Mihăilescu (UNPR), fostul lider ţărănist Victor Ciorbea, omul de afaceri Sebastian Ghiţă, ecologistul Remus Cernea şi preşedintele Partidului Verde, Ovidiu Iane, consilierul de stat Damian Drăghici, precum şi conservatorii Bogdan Ciucă, Maria Grapini, Vasile Nistor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.