85% dintre absolvenţii UPB se angajează imediat după terminarea facultăţii

0

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, fost rector al Universităţii Politehnica Bucureşti (UPB), a declarat miercuri, cu prilejul deschiderii evenimentului PoliFest, că aproximativ 85% dintre absolvenţii instituţiei de învăţământ superior se angajează la finalizarea studiilor.

Ecaterina Andronescu a spus că foarte mulţi dintre studenţi se angajează încă din timpul studenţiei şi a menţionat că înainte de anul 2009 procentul celor care erau angajaţi încă din facultate era de 75%.
„Ceea ce ne preocupă pe noi este ca absolvenţii noştri să se angajeze în domeniul în care sunt pregătiţi”, a arătat Ecaterina Andronescu.

Ea a spus că UPB este una dintre cele mai mari comunităţi academice din România, numărând aproximativ 30.000 de studenţi, profesori şi personal auxiliar.
„Puterea UPB constă în ceea ce produce în fiecare zi. PoliFest arată deschiderea universităţii la dialog cu mediul economic şi preuniversitar. Instituţia nu poate trăi într-un turn de fildeş, ea trebuie să fie ancorată în mediul economic”, a mai spus Andronescu.

În opinia ministrului, promoţiile de ingineri trebuie să răspundă mediului economic.

„Nu cred că România are vreo şansă dacă inginerii ei nu creează economia ţării şi dacă nu încearcă să adauge ceva în plus în fiecare zi la activitatea pe care o desfăşoară„, a mai spus Andronescu.

Prezent la PoliFest, rectorul UPB, Mihnea Costoiu, a precizat că festivalul este destinat în primul rând studenţilor actuali, dar şi celor care vor dori să vină să studieze la universitate.

„Este important pentru noi ca societate ca tinerii şcoliţi în România să poată să-şi găsească un loc de muncă pentru ceea ce s-au pregătit, iar mediul economic să găsească absolvenţii de care au nevoie bine pregătiţi”, a spus rectorul.

La rândul său, Varujan Pambuccian, liderul minorităţilor din Camera Deputaţilor altele decât cea maghiară, a afirmat că în cazul în care societatea românească nu va reuşi să se trezească la timp România va ajunge „zonă agroturistică”.

„Dacă ne trezim la timp probabil că vom urma parcursul tehnologic şi cel ştiinţific. Trăim într-o lume în care din ce în ce mai mult lipsa de meserie îşi pune amprenta. La UPB se creează oameni cu meserii certe, care au şi direcţia practică de care societatea are nevoie”, a declarat Pambuccian.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.