Autorităţile au confiscat o băutură alcoolică otrăvitoare care ar fi putut omorî mii de persoane

0 14

Inspectorii sanitari din Cehia au confiscat 7.600 de sticle conţinând o băutură alcoolică extrem de otrăvitoare, care ar fi putut duce la moartea a mii de persoane, a anunţat marţi autoritatea naţională pentru siguranţa alimentelor, transmite Reuters.

Băutura spirtoasă, amestecată cu alcool metilic toxic, a dus la moartea a cel puţin 28 de persoane şi la orbirea altor câteva în ultimele şase săptămâni.

Sticlele de 0,42 litri de băutură alcoolică otrăvitoare – în total 3.300 de litri – au fost găsite într-un depozit ilegal din Zlin, oraş situat la 300 de km est de Praga.

„Este un amestec extrem de toxic pe care producătorul l-a ambalat şi pregătit pentru distribuire în reţeaua de retail”, a precizat, într-un comunicat, Autoritatea de inspecţie pentru agricultură şi alimente din Cehia. Autoritatea a precizat că jumătate din concentraţia alcoolică de 40% a băuturii era dată de metanol.

„Această cantitate de alcool, cu această concentraţie de alcool metilic, poate omorî mii de persoane”, se menţionează în comunicat.

Autorităţile din Cehia au interzis toate vânzările şi exporturile de băuturi alcoolice tari în septembrie, când au apărut primele cazuri.

Interdicţia a fost însă ridicată la 26 septembrie pentru alcoolul cu origine cunoscută sau alcoolul nou produs marcat prin noi timbre fiscale.

Experţii estimează că între 10 şi 25% din alcoolul de pe piaţa din Cehia este ilegal, produs fie prin amestecarea de alcool industrial fie în unele operaţiuni de contrabandă ale unor producători oficiali care vor să evite plata taxelor.

Băutura a fost etichetată cu marca unui mic producător, Likerka Drak. Depozitul era administrat de distribuitorul exclusiv al firmei, a precizat autoritatea pentru control alimentar.

„Nu înţeleg, este total absurd”, a declarat directorul firmei, Pavel Caniga, citat de site-ul ihned.cz. Firma a precizat că, în ultimele săptămâni, acest alcool otrăvitor a fost distribuit sub etichete false cu Likerka Drak.

Poliţia şi oficialii vamali au deschis o anchetă. Autoritatea pentru control alimentar a precizat că, în total, a interzis de la distribuţie 56.360 de litri de alcool cu etichetele firmei, găsite în depozitul de la Zlin, deoarece nu aveau originea identificată corespunzător.

Poliţia a confiscat anterior câteva mii de alcool metilic într-un alt depozit din nord-estul Cehiei, considerându-l posibila sursă a băuturii alcoolice otrăvitoare.

Cehii se numără printre cei mai mari băutori din lume, consumând cea mai mare cantitate de bere pe cap de locuitor din lume (circa 140 de litri pe an), iar băuturile tari sunt, la rândul lor, extrem de populare. Praga este o destinaţie faimoasă pentru consumul de alcool în rândul britanicilor şi al altor europeni.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata