India: Căsătoria a două vedete de la Bollywood, evenimentul monden al anului

0

Două dintre cele mai mari stele ale cinematografiei indiene, Saif Ali Khan şi Kareena Kapoor, s-au căsătorit marţi la Mumbay, într-o ceremonie plină de fast şi culoare considerată de presa locală drept evenimentul monden al anului, transmite AFP.

Saif Ali Khan, 42 de ani şi Kareena Kapoor, care este cu zece ani mai tânără, s-au căsătorit oficial la reşedinţa lui Khan, ceremonie ce este urmată de o petrecere plină de fast la hotelul Taj Mahal, unul dintre simbolurile acestui oraş.

Cei doi miri, el purtând o kurta simplă, tradiţională (tunică lungă), iar ea înveşmântată în roşu, s-au oprit pentru puţin timp să pozeze pentru fotografii adunaţi în faţa reşedinţei lui Ali Khan.

„Este un moment foarte fericit pentru familiile noastre”, a declarat pentru AFP unchiul miresei, actorul Rishi Kapoor.

De asemenea, în cinstea mirilor va fi organizată, mai târziu, o recepţie şi la New Delhi, precum şi la Pataudi, un sat din statul Haryana (nord), unde se află palatul familiei lui Ali Khan.

Versiunea indiană a cuplului „Brangelina”, cele două vedete de la Bollywood şi-au început relaţia în urmă cu 4 sau 5 ani, alimentând numeroase zvonuri şi speculaţii în presa mondenă indiană.

Kareena Kapoor, care a jucat în filmele ‘3 Idiots’ (2009) şi ‘Jab We Met’ (2007), face parte din marea dinastie cinematografică Kapoor, iar soţul său este fiul lui Mansoor Ali Khan, celebrul jucător de cricket indian şi al Sharmilei Tagore, nepoata poetului Rabindranath Tagore şi, de asemenea, o celebră actriţă.

Khan mai are doi copii dintr-o căsătorie care s-a încheiat în 2004.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.