Numărul de smartphone-uri în lume a depăşit pragul de un miliard

0

Numărul de smartphone-uri utilizate în lume a trecut pentru prima dată pragul de un miliard, potrivit unui studiu publicat miercuri de compania Strategy Analytics, preluat de AFP.

Pragul a fost atins în cel de-al treilea trimestru al anului 2012, indică studiul, care notează că 16 ani i-au luat industriei telefoanelor multifuncţionale pentru a ajunge la acest rezultat, după lansarea primului telefon de acest tip, Nokia Communicator.

‘Primul smartphone modern din lume, Nokia Communicator, a fost introdus în 1996. Nokia a rămas o forţă dominantă în industria smartphone-urilor timp de peste un deceniu, până la intrarea pe piaţă a emblematicului iPhone în 2007. IPhone a revoluţionat designul smartphone-ului şi a catalizat dezvoltarea industriei’, a afirmat Scott Bicheno, analist al companiei de consultanţă şi cercetare.

Potrivit Strategy Analytics, în al treilea trimestru al anului 2011 existau în utilizare 708 milioane de smartphone-uri pe plan mondial, numărul acestora ajungând la 1.038 de miliarde de unităţi în al treilea trimestru al anului curent.

Notând că doar un locuitor al planetei din şapte dispune de un asemenea telefon, Strategy Analytics estimează că pragul de două miliarde de telefoane multifuncţionale va fi atins în mai puţin de trei ani, în cursul anului 2015.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.