Obama renaşte după un duel mult mai dinamic cu Romney

0

A doua dezbatere prezidenţială dintre cei doi contracandidaţi pentru Casa Albă, desfăşurată marţi, a fost mult mai disputată decât cea de pe 3 octombrie, fiind marcată de întrebări puse de public uneori cu voce tremurândă şi de o moderatoare determinată în faţa celor doi protagonişti care păreau de neoprit, se arată într-o sinteză a agenţiei AFP.

Barack Obama, care era obligat să uite repede prima dezbatere ratată, a trecut la atac chiar de la începutul dezbaterii. El l-a acuzat pe adversarul său că ‘nu spune adevărul’. În timp ce Romney vorbea despre planul lui ‘în cinci puncte’ pentru a crea 12 milioane de locuri de muncă, Obama l-a ironizat, afirmând că de fapt este vorba despre un plan ‘într-un singur punct’, şi anume ca cei înstăriţi ‘să aibă reguli de joc diferite’.

Marţi seară, nu a mai fost văzut acel Barack Obama care părea absent pe 3 octombrie, el fiind obligat acum să pună lucrurile la punct. Energic şi determinat, preşedintele democrat a făcut tot posibilul să convingă publicul. El a zâmbit, chiar i-a făcut să râdă pe cei prezenţi în sală, dar a ştiut să devină grav atunci când a vorbit despre sicriele pe care a trebuit să le întâmpine după atacul asupra consulatului american la Benghazi. Pe parcursul celor 95 de minute, Obama s-a duelat cu Romney pe toate subiectele, începând cu energia, trecând prin politica fiscală, şi terminând cu imigraţia sau politica externă. În plus, nu a ezitat să-l întrerupă de mai mai multe ori pe contracandidatul său republican sau să-l acuze pe acesta că în chestiunile sociale este mai de dreapta decât foarte nepopularul George W. Bush.

După o primă dezbatere care i-a permis să-l ajungă din urmă pe Obama în sondaje, Romney nu s-a lăsat copleşit. Şi el s-a lansat în dueluri, a jonglat cu cifrele, l-a întrerupt din când în când pe actualul preşedinte sau pe moderatoarea Candy Crowley, ziaristă a postului CNN, prima femeia care animează o dezbatere prezidenţială americană în ultimii 20 de ani. Dar candidatul republican nu a renunţat nici un moment la atitudinea serioasă, iar zâmbetul său a devenit tot mai rar pe măsură ce dezbaterea avansa.

Moderatoarea, care a promis că-şi va juca din plin rolul, a dat dovadă de autoritate faţă de cei doi protagonişti şi a fost foarte activă în dezbatere, exact ce nu-şi doreau cele două echipe de campanie. Ea chiar l-a corectat pe Romney atunci când acesta l-a acuzat pe Obama că a aşteptat cam multe zile înainte să recunoască faptul că atacul de pe 11 septembrie de la Benghazi a fost unul terorist.

La sfârşit, ambele tabere au revendicat victoria. ‘Obama a fost incapabil să explice eşecul politicii sale’, a afirmat Ed Gilespie, unul dintre principalii consilieri ai candidatului republican. În schimb, un consilier de bază al lui Obama, David Axelrod, crede că Romney şi-a arătat lipsa de valoare în faţa unui preşedinte care a prezentat ‘un plan ce poate fi înţeles de alegători’.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.