Plictiseala poate avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii?

0 25

Ce făceai înainte să începi să citeşti acest articol? Erai complet concentrat asupra altui articol? Sau completai integrame? Luai micul-dejun? Îţi organizai ziua? Priveai pe fereastră, şi te simţeai neliniştit şi plictisit?

Cel mai probabil a fost ultima variantă. Momentele trecătoare de plictiseală sunt universale şi adesea acestea sunt cele care ne determină să ne oprim din ceea ce facem şi să trecem la o altă activitate, sperând că va fi mai atractivă, relatează Guardian.co.uk.

Însă, deşi plictiseala este ceva obişnuit, nu este nici trivială şi nici benignă, spune doctorul John Eastwood, un psiholog la Universitatea York din Toronto.

Aceasta spune că plictiseala a fost asociată cu un consum ridicat de alcool şi droguri, mâncatul excesiv, depresie şi anxietate, şi cu un risc crescut de a face greşeli. Greşelile la locul de muncă nu sunt pentru majoritatea dintre noi nişte probleme de viaţă şi pe moarte, dar dacă eşti un controlor de trafic aerian, pilot sau operator la unele facilităţi nucleare, acestea pot fi vitale.

Pilotul comercial Sami Franks, confirmă faptul că plictiseala poate face piloţii să îşi piardă concentrarea. “Atunci când ai o cursă lungă, există doi piloţi, unul care monitorizează toate ecranele de la bord şi unul care completează toate documentele, vorbeşte cu turnul de trafic aerian şi aşa mai departe. Trebuie să fii forate atent la decolare şi aterizare, însă odată ce ai ajuns la 150 de metri deasupra pistei, avionul intră pe pilot automat şi drumul poate fi extrem de plictisitor şi de liniştit.”

“Am văzut co-piloţi care se trezeau după un pui de somn, iar în urma unui studiu, 30% dintre aceştia au declarat că l-au văzut şi pe celălalt pilot adormind”, adaugă Frank.

Mizele nu sunt de obicei atât de mari, dar plictiseala poate fi îndelungată, greoaie şi asociată cu o senzaţie neplăcută. Deşi a atras atenţia filozofilor, psihologilor, neurocercetătorilor şi educaţioniştilor, nu există nicio definiţie precisă a plictiselii şi niciun consens privind combaterea acesteia. Raportul spune că plictiseala este adesea conceptualizată ca “experienţa de a dori, dar simţindu-te incapabil de a te implica în activităţi satisfăcătoare”.

“Toate tipurile de plictiseală presupun o lipsă de atenţie”, spune Eastwood.

Doctorul Esther Priyadharshini, lector în educaţie la Universitatea East Anglia, a studiat plictiseala şi spune că aceasta poate fi privită într-o lumină pozitivă. “Nu putem evita plictiseala, este o emoţie umană inevitabilă. Trebuie să o acceptăm ca fiind legitimă şi să găsim modalităţi prin care aceasta poate fi valorificată. Cu toţii avem nevoie de timp de răgaz, departe de bombardamentul care ne stimulează permanent. Nu este nevoie să fii într-o frenezie a activităţii în mod continuu”, spune aceasta.

Copiii care se plâng că nu au nimic de făcut într-o zi ploioasă pot găsi alte lucruri asupra cărora să îşi îndrepte concentrarea dacă sunt lăsaţi să se descurce singuri. Artistul Grayson Perry a vorbit despre faptul că lungile sale perioade de plictiseală din copilărie i-au stimulat creativitatea.

Dar dacă plictiseala poate stimula creativitatea şi poate reprezenta un semnal pentru schimbare, de ce este o problemă atât de spinoasă pentru unele persoane?

Oamenii care au suferit traume extreme au mai multe şanse să experimenteze starea de plicseală decât cei care au avut o perioadă cu mai puţine evenimente. Teoria este aceea că aceştia s-au închis din punct de vedere emoţional şi au descoperit că este mai greu să obţii ceea ce ai nevoie. Această lipsă de conştientizare emoţională este cunoscută sub numele de alexitimie şi poate afecta orice persoană.

Visătorii frustraţi care nu şi-au îndeplinit obiectivele îşi pot consuma toată energia lor emoţională urând lumea şi propria persoană, ceea ce îi va face să descopere că nu mai au niciun pic de atenţie pentru altceva. Cei care caută adrenalină pot fi la fel de susceptibili în ceea ce priveşte plictiseala, din moment ce au impresia că lumea nu se mişcă suficient de repede pentru ei. Aceştia au nevoie de stimulare constantă din partea mediului.

“Plictiseala nu este un sentiment plăcut, aşa că avem o nevoie să o eliminăm şi să îi facem faţă într-un mod contraproductiv”, spune Eastwood. Acest aspect poate fi ceea ce îi determină pe oameni să abordeze comportamente distrugătoare precum jocurile de noroc, mâncatul excesiv, consum de droguri şi de alcool, deşi este nevoie de o analiză ştiinţifică pentru a identifica dacă există sau nu o legătură directă.

“Problema este că am devenit receptori pasivi de stimulare”, spune Eastwood. “Spunem “m-am plictisit, aşa că mă uit la TV sau mă duc la un film antrenant”. Însă plictiseala este ca nisipul mişcător: cu cât ne agităm mai mult, cu atât ne scufundăm mai tare”, concluzionează Eastwood.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.