România ar putea exporta gaze naturale din 2013

0 8

Probele tehnice pentru exportul de gaze se vor finaliza până la sfârşitul anului 2012, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Rodin Traicu, la o conferinţă privind cooperarea dintre România şi Coreea de Sud.

‘Până la sfârşitul acestui an se vor încheia toate probele pentru exportul de gaze’, a afirmat Rodin Traicu.

România este interconectată cu Ungaria prin conducta Arad Szeged, prin care se realizează importuri de gaze naturale. Două conducte, cu Bulgaria şi Republica Moldova, sunt în construcţie.

La începutul lunii iunie, în contextul unor discuţii privind liberalizarea preţului la gaze, premierul Victor Ponta a declarat că România trebuie să ţină cont şi de o procedură de infringement legată de interconectarea României cu Bulgaria şi cu Ungaria privind posibilitatea de export de gaze.

„A existat un memorandum de principiu prezentat de ministrul Economiei. Urmează ca în perioada următoare, împreună cu Ministerul de Finanţe, să îndeplinim ceea ce ne-am asumat în acordul cu FMI şi cu Comisia Europeană ţinând cont, însă, şi de alte obligaţii şi de o procedură de infringement vizavi de interconectarea României cu Bulgaria şi cu Ungaria, vizavi de posibilitatea de export a gazelor produse în România”, a spus Ponta.

Conform unui studiu realizat de British Petroleum, rezervele dovedite de gaze naturale ale României se ridicau, la finele lui 2011, la 100 miliarde metri cubi, în scădere cu 500 miliarde mc faţă de 2010, când au fost estimate la 600 miliarde mc, şi au reprezentat 0,1% sută din rezervele mondiale, comparativ cu 0,3 la sută în anul precedent.

România a importat, în primele şapte luni ale acestui an, o cantitate de gaze naturale utilizabile de circa 1,54 milioane tone echivalent petrol, cu 26% (539.800 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară din 2011, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata