Tribunalul Bucureşti contopeşte pedepsele lui Sile Cămătaru; acesta mai are de executat patru ani de închisoare

0

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, marţi, cererea lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, de contopire a pedepselor primite în mai multe dosare penale, stabilind că din pedeapsa rezultată de 13 ani de închisoare acesta mai are de executat patru ani.

În sala de judecată, avocatul lui Sile Cămătaru a arătat că acesta a stat în închisoare în perioadele 2001-2002 şi mai 2004 – decembrie 2011, astfel că din totalul de 13 ani au mai rămas de executat doar patru ani.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Pe 11 mai 2012, Vasile şi Ion Balint, cunoscuţi ca Sile şi Nuţu Cămătaru, au fost condamnaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 13 şi respectiv şase ani de închisoare, pentru trafic de persoane şi proxenetism.

Imediat după sentinţă, Sile Cămătaru a fugit din România, fiind prins în Germania şi adus în ţară după câteva luni.

Cei doi fraţi au mai fost condamnaţi la ani grei de închisoare, într-un alt dosar de crimă organizată.

Fraţii Cămătaru sunt acuzaţi că în perioada 2002 – 2004 au iniţiat, constituit şi sprijinit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni pentru obţinerea de beneficii financiare sau materiale.

Procurorii susţin că, între 2004 – 2007, au fost înaintate instanţelor de judecată peste 10 cauze penale în care fraţii Cămătaru, rude sau prieteni ai acestora au fost cercetaţi pentru proxenetism, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie, vătămare corporală gravă, constituirea şi apartenenţa la grup infracţional organizat, precum şi alte infracţiuni.

De asemenea, fraţii Nuţu şi Sile Cămătaru şi-au extins sfera de influenţă în cadrul lumii interlope din Bucureşti, având pretenţia să obţină beneficii materiale de pe urma oricăror activităţi infracţionale care erau derulate de membrii grupării sale ori de către persoanele care ajungeau să se afle sub controlul său.

Anchetatorii au mai stabilit că gruparea condusă de cei doi interlopi acţiona în zona proxenetismului şi a traficului de persoane, în cea a taxelor de protecţie, precum şi în sfera faptelor de tâlhărie, înşelăciune şi şantaj (inclusiv recuperări de datorii).

Conform procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), „urmare a influenţei câştigate pe parcursul timpului în lumea interlopă, fraţii Balint Ion şi Balint Vasile au ajuns să medieze conflictele existente între diverşi interlopi, întreţinând sau creând în unele situaţii conflicte de asemenea natură tocmai pentru a le putea ulterior media, activităţi de mediere pentru care, fără excepţie, le reveneau diverse sume de bani ori beneficii de altă natură”.
„Între activităţile infracţionale derulate de inculpaţii Balint Ion şi Balint Vasile un rol semnificativ l-au avut faptele de exploatare a unor persoane de sex feminin care, din diverse motive (fie că au fost constrânse, racolate sau îndemnate în acest scop) au ajuns să practice prostituţia”, susţineau procurorii.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.