Agenţia de presă portugheză Lusa în grevă din cauza tăierilor bugetare mai mari de 30%

0 14

Angajaţii agenţiei de presă portugheze Lusa au început joi o grevă de patru zile împotriva reducerilor bugetare de peste 30% prevăzute în cadrul noilor măsuri de austeritate pentru 2013, care ar urma să conducă la mai multe concedieri, informează AFP.

Agenţia a trimis joi dimineaţă o notă clienţilor săi pentru a-i informa că serviciul său a fost întrerupt ‘începând cu ora 08:00 din cauza unei greve a angajaţilor agenţiei’.

‘Distrugerea agenţiei Lusa înseamnă atacarea democraţiei’, au afirmat sindicatele într-un comunicat în care au reamintit intenţia guvernului de a reduce bugetul cu 30,9%.

Portugalia, sub asistenţă financiară internaţională din mai 2011, se confruntă cu o gravă criză financiară. În schimbul ajutorului din partea UE şi FMI, ţara s-a angajat să aplice un program sever de austeritate care a provocat deja numeroase mişcări greviste.

Agenţia de presă Lusa, foarte prezentă în ţările lusofone, avea la sfârşitul anului trecut 227 de jurnalişti. Ea distribuie aproximativ 12.000 de ştiri, 30.000 de fotografii, 1.000 de înregistrări audio şi 850 video pe lună.

‘Dacă această reducere bugetară va fi confirmată, Lusa nu va mai avea resursele financiare şi umane pentru a ajuta ziarele să facă faţă dificultăţilor tot mai mari cu care se confruntă şi să servească drept legătură între comunităţile (portugheze din lume) şi Portugalia. Acest lucru va pune de asemenea capăt prezenţei sale în Palop’ (ţările africane vorbitoare de limbă portugheză), precizează comunicatul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata