Antonescu, despre candidatura lui Becali: A fost discutată în PNL, organizaţia de sector o susţine

0

Candidatura lui George Becali la alegerile parlamentare, din partea PNL, a fost una discutată în interiorul partidului, Organizaţia sectorului 6 o susţine, iar Consiliul Naţional Executiv va lua vineri o decizie finală, a declarat preşedintele liberal, Crin Antonescu.

„Decizia finală se ia vineri, Organizaţia sectorului 6 susţine candidatura lui George Becali şi ea va fi propusă ca atare Consiliului Naţional. Dacă va fi sau nu votată de Consiliu nu am cum să ştiu. Pot să fac un pronostic, să vă spun că va fi votată, împreună cu mai multe candidaturi, dar asta ar însemna să vă stric plăcerea, pentru că plăcerea dumneavoastră este să spuneţi că e jale şi mare război la PNL”, le-a spus Antonescu jurnaliştilor, miercuri, după mitingul USL de lansare a candidaţilor la parlamentare.

Întrebat de ce Becali nu a venit la eveniment, el a precizat că acesta ar fi putut participa, dar şefii de organizaţii liberale locale s-au ocupat de mobilizarea candidaţilor. „Putea, dar, sincer, eu nu ştiu de ce nu a venit. Eu nu aş fi fost deloc deranjat să vină. Eu personal nu m-am ocupat (de mobilizarea candidaţilor, la miting – n.r.), fiecare dintre preşedinţii organizaţiilor şi-a mobilizat candidaţii. Având în vedere că a fost o candidatură discutată mai mult de dumneavoastră, dar şi în PNL, probabil că s-a optat pentru aducerea candidaţilor simpli”, a mai afirmat Antonescu.

De asemenea, el a subliniat că partidul nu putea valida toţi candidaţii înainte de Consiliul de vineri. „Vor fi validaţi tocmai vineri, nu aveam cum să îi validăm înainte, astea au fost deciziile luate, dar, în mare parte, candidaţii sunt cunoscuţi, pentru că există nu foarte multe necunoscute, câteva variabile. (…) A fost o lansare oficială a – nu ştiu – 90% dintre candidaţi. Aţi văzut exemplarele autentice”, a mai spus liderul liberal.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.