Executivul a aprobat reorganizarea şi reducerea numărului de posturi din Garda de Mediu

0

Comisariatele regionale ale Gărzii Naţionale de Mediu /GNM/ vor fi desfiinţate, prin această reorganizare reducându-se cu 64 numărul angajaţilor din instituţie, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvânt al Executivului.

‘Prin Hotărâre de Guvern se desfiinţează comisariatele regionale ale Gărzii Naţionale de Mediu, organizate ca direcţii generale cu personalitate juridică, iar personalul şi patrimoniul acestora vor fi absorbite în cele 41 de comisariate judeţene, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, organizate ca servicii. Prin această reorganizare se va reduce numărul de posturi cu 64, numărul de autovehicule din parcul auto şi vor fi reduse cheltuielile de deplasare, fiind astfel eficientizată activitatea de control’, a anunţat Zaharescu.

Acesta a precizat că, în conformitate cu noile modificări, ca urmare a reorganizării GNM, nu se vor face disponibilizări, iar posturile reduse vor rămâne vacante.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.