Obama îşi continuă ofensiva contra planului economic ‘dubios’ al lui Romney

0 13

Preşedintele Barack Obama şi-a continuat ofensiva miercuri contra republicanului Mitt Romney, luând peste picior planul economic „dubios” al acestuia din urmă în timpul unei reuniuni electorale în statul-cheie Iowa /centrul Statelor Unite/, în ziua următoare celei de-a doua dezbateri dintre ei.

„Aţi auzit vorbindu-se despre un plan corect”, programul preşedintelui Theodore Roosevelt de la începutul secolului XX, a declarat Obama în faţa a 2.000 de persoane adunate în sala de sport a unui campus universitar din Mount Vernon. „Mitt Romney încearcă să vă vândă un plan dubios”, a adăugat el.

„Doar nu vreţi să investiţi în acest plan dubios”, a insistat presedintele, în ziua următoare prestaţiei sale energetice de la a doua şi penultima dezbatere televizată ce i-a opus pe cei doi candidaţi în apropiere de New York.

Deja marţi seară, Obama a criticat planul economic al lui Romney, cu o promisiune de a reduce taxele cu 20% pentru toţi contribuabilii, dar a cărui finanţare este încă neclară potrivit democraţilor, notează AFP.

„De obicei, când un politician vă spune să aşteptaţi până după alegeri pentru a vă explica planul său, înseamnă că el nu are o surpriză foarte plăcută pentru voi”, a subliniat Obama.

Preşedintele s-a legat de asemenea de o exprimare nefericită a lui Romney, care, cu o zi înainte, a asigurat pentru a-şi apăra bilanţul în materie de promovare a femeilor când era guvernator al statului Massachusetts, că „a raportat dosare întregi pline de … femei”, în loc să spună „pline de CV-uri ale femeilor”.

„Trebuie să vă spun că nu avem nevoie să obţinem o grămadă de dosare pentru a găsi femei tinere calificate, talentate şi motivate”, a asigurat Obama, care, la fel ca adversarul său, încearcă să recupereze sprijinul femeilor, 53% din electorat, pentru a câştiga în noaptea alegerilor, pe 6 noiembrie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata