Remus Borza: Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă la finalul anului 2012

0

Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă până la finalul anului 2012, a declarat, joi, Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar al societăţii, Euro Insol, după decizia de menţinere a dispoziţiilor privind insolvenţa companiei luată de către Curtea de Apel Bucureşti.

‘Vom continua procedurile insolvenţei ca şi până acum, cu aceeaşi determinare, onestitate, eficienţă. Până acum am atacat toate cele 9 cauze identificate care au dus la starea de insolvenţă. Lucrăm intens, deoarece dorim să comprimăm pe cât posibil timpul. Este posibil ca la finalul acestui an să iasă din insolvenţă, noi depunem eforturi’, a afirmat Remus Borza.

Secţia Comercială a Curţii de Apel Bucureşti a decis joi să menţină dispoziţiile privind insolvenţa Hidroelectrica, stabilite de Tribunalul Bucureşti.
„Curtea admite recursul, casează în parte hotărârea atacată în ceea ce priveşte cererile de intervenţie voluntară. Rejudecând, respinge cererile de intervenţie voluntară. Menţine dispoziţiile privind insolvenţa”, se arată în minuta Instanţei citită joi în şedinţă publică la CAB.

Hidroelectrica şi-a solicitat insolvenţa în data de 15 iunie 2012, ulterior denunţând mai multe contracte cu traderi de energie, contracte considerate a produce pierderi pentru statul român, dar şi păguboase pentru companie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.