S-au deschis înscrierile la ediţia 2012 – 2013 a Patrulei de Reciclare

0

În perioada 15 octombrie – 9 noiembrie, unităţile de învăţământ pre-universitar sunt invitate să se înscrie în programul educaţional de protecţie a mediului ‘Patrula de reciclare’, iniţiat de Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec. Programul se desfăşoară în Bucureşti şi în următoarele judeţe: Argeş, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.

Realizat de Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec în parteneriat cu Primăriile şi Inspectoratele Şcolare Judeţene, Patrula de reciclare reprezintă un program educaţional de protecţie a mediului, centrat pe colectarea şi reciclarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) în unităţile de învăţământ.

Proiectul urmăreşte încurajarea obiceiului de colectare selectivă a acestui tip de deşeuri pentru a contribui la atingerea obiectivelor cantitative impuse de normele europene, anume de 4 kilograme/locuitor/anual, ajută elevii să înţeleagă unele dintre cauzele poluării mediului, să conştientizeze faptul că reducerea acestora depinde de fiecare dintre noi şi să devină ambasadorii acestui mesaj ecologic în comunităţile lor.

Prima ediţie a Patrulei de Reciclare s-a încheiat în luna iunie a acestui an, cu rezultate notabile: peste 17.000 de copii şi adolescenţi din 206 şcoli şi grădiniţe din 7 judeţe au reuşit să colecteze, împreună, peste 42.000Kg DEEE, au conceput şi pus în practică sute de activităţi de conştientizare şi promovare a colectării responsabile. Recordul este deţinut de Şcoala ‘George Emil Palade’ din Ploieşti, care a strâns 2.596,6 kg DEEE, cea mai mare cantitate colectată de o unitate de învăţământ din ţară.

‘Rezultatele şi gradul de implicare al elevilor şi profesorilor ne dau încredere în potenţialul programului de a genera o atitudine responsabilă faţă de mediu în rândul generaţiei tinere. Avem motive să considerăm Patrula de reciclare o oportunitate pentru fiecare comunitate de a se mobiliza în vederea creşterii cotei de colectare la nivel naţional, în conformitate cu legislaţia europeană. Mai mult, creăm împreună un context propice pentru ca tinerii să-şi dezvolte abilităţile creative, spiritul de iniţiativă şi sentimentul de grijă faţă de natură şi de cei din jur.’ Gabriela Tranciuc, managerul proiectului Patrula de Reciclare.

Aproximativ 650 de unităţi de învăţământ şi peste 23.000 de copii şi adolescenţi sunt aşteptaţi să se alăture acestei mişcări de voluntariat care contribuie, cu rezultate palpabile, la protejarea mediului şi binele comunităţilor, promovând colectarea selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Şi la această ediţie organizatorii vor recunoaşte performanţa, oferind premii profesorilor coordonatori celor mai activi şi Patrulelor care vor colecta cele mai mari cantităţi de DEEE şi vor propune cea mai inspirată mascotă a programului.

Astfel, în toate unităţile de învăţământ înscrise, grădiniţe, şcoli şi licee, agenţii Patrulelor de reciclare vor fi încurajaţi să îşi exprime creativitatea şi interesul faţă de protejarea naturii prin activităţi artistice, acţiuni ecologiste, campanii de informare a publicului şi colectare de DEEE.

Până în prezent, Patrula de reciclare a stimulat realizarea unor creaţii artistice (postere, desene, sloganuri, poezii şi eseuri, fotografii) şi idei de activităţi de excepţie. Tinerii şi-au luat în serios rolul de promotori ai unei schimbări de mentalitate, angajându-şi familiile, prietenii şi vecinii în procesul de colectare.

Posterul premiat a devenit vizualul principal al noii ediţii a Patrulei. Anul acesta, organizatorii lansează o nouă provocare copiilor şi profesorilor din Bucureşti şi din cele 24 de judeţe – premiul special va fi acordat celei mai bune propuneri de Mascotă a proiectului.

În fiecare şcoală participantă vor fi amplasate containere de colectare şi toţi copiii înscrişi în program vor primi broşuri adaptate nivelului lor de vârstă, care să le ofere informaţiile esenţiale referitoare la importanţa colectării şi reciclării DEEE.

Unităţile de învăţământ din judeţele menţionate interesate de program, metodologia de înscriere şi regulamentul Patrulei de reciclare sunt invitate să acceseze http://www.rorec.ro/ro/patrula-de-reciclare şi pagina facebook Patrula de reciclare. Înscrierea în program se va putea realiza în perioada 15 octombrie – 9 noiembrie 2012

Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec este o organizaţie colectivă non-profit având ca membri fondatori zece dintre cei mai cunoscuţi producători europeni de electrocasnice cu activitate în România.

Misiunea RoRec este de a contribui activ la realizarea obiectivelor europene pentru conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a sănătăţii umane, pentru utilizarea raţională a resurselor naturale, prin servicii complete de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi implicit prin reintroducerea în sectorul economic de materii prime.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.