Vladimir Putin afirmă că nimeni nu-i poate dicta Rusiei cui să vândă arme

0

Preşedintele Vladimir Putin a declarat miercuri, 17 octombrie, că numai Consiliul de Securitate al ONU poate limita vânzările de arme ruseşti în străinătate, afirmaţie menită să apere Kremlinul împotriva criticilor privind livările de arme către guvernul sirian, relatează Reuters.

‘Numai sancţiunile impuse de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite pot servi drept bază pentru limitarea livrărilor de arme’, a declarat Putin, citat de agenţia de presă Itar-Tass.

‘În toate celelalte cazuri, nimeni nu se poate folosi de orice pretext pentru a dicta Rusiei modul în care ar trebui să facă comerţ şi cu cine’, a adăugat liderul de la Kremlin în cadrul unei reuniuni a comisiei de stat privind comerţul cu arme.

Occidentul a criticat Rusia pentru că şi-a folosit dreptul de veto, împreună cu China, pentru a respinge trei rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU care aveau drept scop crearea de presiuni asupra preşedintelui sirian Bashar al-Assad pentru a pune capăt unui conflict care durează de 19 luni şi în care au fost ucise aproximativ 30.000 de persoane.

Rusia a vândut Siriei armament în valoare de 1 miliard dolari anul trecut şi a făcut clar faptul că se va opune în cadrul Consiliului de Securitate unui embargo asupra armelor, estimând că există îngrijorări potrivit cărora rebelii care luptă împotriva guvernului Assad ar obţine oricum arme în mod ilegal.

Vladimir Putin a afirmat, în luna iunie, că Rusia nu livrează niciun fel de arme Siriei care ar putea fi folosite într-un război civil.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.