9 ministere primesc bani în plus la rectificare; 8 au bani mai puţini

0

A doua rectificare bugetară pe anul 2012 prevede bani în plus pentru nouă ministere, în timp ce pentru şapte ministere bugetul va fi diminuat, conform proiectului de ordonanţă privind rectificarea bugetară, publicat de Ministerul Finanţelor Publice /MFP/.

Astfel, bani în plus vor primi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (400 milioane lei), Ministerul Afacerilor Interne (156 milioane lei), Ministerul Sănătăţii (57,787 milioane lei), Ministerul Justiţiei (47,862 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (14,232 milioane lei), Ministerul Afacerilor Externe (11 milioane lei), Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (9,4 milioane lei), Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (2,552 milioane lei), Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (2,5 milioane lei).

Bugetul va fi majorat şi pentru Secretariatul General al Guvernului (8,5 milioane lei), Consiliul Naţional al Audiovizualului (85.000 lei), Serviciul Român de Informaţii (17,712 milioane lei), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (1,68 milioane lei), Academia Română (15,6 milioane lei), Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (138.000 lei), Institutul Cultural Român (676.000 lei).

Pe de altă parte, viitoarea rectificare prevede diminuări ale bugetelor Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (minus 65,654 milioane lei), Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (minus 51,27 milioane lei), Ministerului Finanţelor Publice (minus 49,712 milioane lei), Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (minus 8,6 milioane lei), Ministerului Apărării Naţionale (minus 3,978 milioane lei), Ministerului Public (minus 2,2 milioane lei), Ministerului Mediului şi Pădurilor (minus 1,3 milioane lei) şi Ministerul Afacerilor Europene (minus 650.000 lei).

Bani vor fi tăiaţi şi de la Senatul României (191.000 lei), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (4,070 milioane lei), Curtea de Conturi (1,507 milioane lei), Consiliul Concurenţei (1,3 milioane lei), Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Statului (94.000 lei), Agenţia Naţională de Integritate (550.000 lei), Serviciul Român de Informaţii Externe (500.000), Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (110.000 lei), Societatea Română de Radiodifuziune (533.000 lei), TVR (1,995 milioane lei), Consiliul Suprem al Magistraturii (2,278 milioane lei), Consiliul Economic şi Social (200.000 lei) etc.

A doua rectificare bugetară pe anul 2012 este fundamentată pe o creştere economică revizuită în scădere la 1%, faţă de nivelul de 1,2% luat în calcul la prima rectificare bugetară, în august 2012, în timp ce bugetul iniţial a fost construit pe o creştere de 1,8-2,3%.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.