Cel mai bogat om din istoria omenirii

0 35

Probabil nu ai auzit niciodată de el, dar Mansa Musa a fost cel mai bogat om care a existat vreodată. Împăratul secolului al XIV-lea din Africa de Vest a avut o avere de 400 de miliarde de dolari, calculată de Celebrity Net Worth după ajustarea în funcţie de inflaţie, relatează Huffingtonpost.com.

Calculele indică faptul că averea lui Musa o depăşeşte cu mult valoarea bogăţiilor celui mai bogat om din lume din prezent, Carlos Slim Helu şi familia. Potrivit Forbes, averea netă a gigantului în telecomunicaţii din Mexic este de 69 de miliarde de dolari.

Unele dintre cele mai vechi averi luate în discuţie datează de acum 1000 de ani. Numărul 7 pe listă, de exemplu, este William Cuceritorul. Fiul nelegitim al Ducelui de Normandia, William a trăit între anii 1028 şi 1087 şi şi-a câştigat renumele după invadarea şi sechestrarea Angliei în 1066.

Potrivit Enciclopediei Brittanica, atunci când Musa a murit, în jurul anului 1330, acesta a lăsat în urmă un imperiu plin de palate şi moschei (unele încă mai există şi astăzi). Însă împăratul a atras atenţia în special pentru extravaganţele exagerate din timpul pelerinajului său la Mecca, în 1324.

Averea lui Musa a fost rezultatul vastelor resurse naturale ale ţării. Naţiunea vest-africană a fost deţinătoarea a mai mult de jumătate din depozitele de sare şi aur ale lumii. Bineînţeles, această istorisire subliniază şi faptul că averea împăratului Mansa Musa a fost şi trecătoare. Doar două generaţii mai târziu, averea sa a dispărut, irosită de invadatori şi lupte interne.

Deşi cifrele vehiculate în această listă sunt şocante, multe aspecte ale topului nu sunt surprinzătoare: de exemplu, nu există nicio femeie în clasament şi doar trei dintre cei mai bogaţi oameni din lume mai sunt în viaţă astăzi. Americanii domină lista, acoperind 14 din cele 26 de poziţii disponibile, inclusiv locul doi şi trei.

Cel mai “sărac” om din listă este Warren Buffet, care are o avere estimată la “doar” 64 de miliarde de dolari.

Cei mai bogaţi 26 de oameni din toate timpurile sunt:

1. Mansa Musa I – domnitor al Imperiului din Mali (1280-1331): avere estimata la 400 de miliarde de dolari

2. Familia Rothschild – dinastie bancară (1740-): avere estimată la 350 de miliarde de dolari

3. John D. Rockefeller – industriaş (1839-1937): avere estimată la 340 de miliarde de dolari

4. Andrew Carnegie – industriaş (1835-1919): avere estimată la 310 de miliarde de dolari

5. Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei – ultimul împărat al Rusiei (1868-1918): avere estimată la 300 de miliarde de dolari

6. Osman Ali Khan, Asaf Jah VII – ultimul domnitor al Hyderabad (1886-1967): avere estimată la 236 de miliarde de dolari

7. William Cuceritorul – Regele Angliei (1028-1087): avere estimată la 229,5 de miliarde de dolari

8. Muammar Gaddafi – fostul lider libian (1942-2011): avere estimată la 200 de miliarde de dolari

9. Henry Ford – fondatorul companiei Ford Motor (1863-1947): avere estimată la 199 de miliarde de dolari

10. Cornelius Vanderbilt – industriaş (1794-1877): avere estimată la 185 de miliarde de dolari

11. Alan Rufus – însoţitorul în luptă al lui William Cuceritorul (1040-1093): avere estimată la 178,65 de miliarde de dolari

12. Bill Gates – fondatorul Microsoft (1955 -): avere estimată la 136 de miliarde de dolari

13. William De Warenne – primul conte de Surrey – Norman Nobilul (-1088): avere estimată la 146,13 de miliarde de dolari

14. John Jacob Astor – om de afaceri (1864-1912): avere estimată la 121 de miliarde de dolari

15. Richard Fitzalan – al 10-lea Earl de Arundel (nobil englez, 1306-1376): avere estimată la 118,6 de miliarde de dolari

16. Ioan de Gaunt – fiul lui Edward III (1330-1399): avere estimată la 110 de miliarde de dolari

17. Stephen Girard – mogul în transporturi şi în sistemul bancar (1750-1831): avere estimată la 105 de miliarde de dolari

18. Alexander Turney Stewart – antreprenor (1803-1876): avere estimată la 90 de miliarde de dolari

19. Henry – primul Duce de Lancaster (nobil englez 1310-1361): avere estimată la 85,1 de miliarde de dolari

20. Friedrich Weyerhäuser – mogul în cherestea (1834-1914): avere estimată la 80 de miliarde de dolari

21. Jay Gould – magnat în cale ferată (1836-1892): avere estimată la 71 de miliarde de dolari

22. Carlos Slim – om de afaceri (1940- ): avere estimată la 68 de miliarde de dolari

23. Stephen Van Rensselaer – proprietar de terenuri (1764- 1839): avere estimată la 68 de miliarde de dolari

24. Marshall Field – fondatorul Marshall Field & Company (1834-1906): avere estimată la 66 de miliarde de dolari

25. Sam Walton – fondatorul Walmart (1918-1992): avere estimată la 65 de miliarde de dolari

26. Warren Buffett – investitor (1930- ): avere estimată la 64 de miliarde de dolari

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata