Francois Hollande insistă ca prioritatea Consiliului European să fie uniunea bancară

0

Preşedintele francez, Francois Hollande, a afirmat joi la Bruxelles că obiectivul Consiliului European din 18-19 octombrie trebuie să fie realizarea uniunii bancare, nu uniunea bugetară cerută de cancelarul german, Angela Merkel, transmite AFP.

‘Tema Consiliului nu este uniunea bugetară, ci uniunea bancară’, a declarat Hollande la sosirea la dejunul liderilor Partidului Socialist european. ‘Aşadar, singura decizie pe care trebuie să o luăm, şi care trebuie confirmată de altfel, este crearea unei uniuni bancare până la sfârşitul anului, şi mai ales iniţierea primei etape care este supravegherea bancară’.

Cu puţin timp înainte, cancelarul Merkel a susţinut ideea de a se încredinţa comisarului european pentru afaceri economice un drept de veto asupra bugetelor naţionale ale statelor membre. ‘Credem, şi vorbesc în numele guvernului german, că putem face un pas înainte acordând Europei un adevărat drept de ingerinţă în bugetele naţionale atunci când nu se respectă limitele fixate pentru a se menţine stabilitatea şi a se încuraja creşterea’ economică, a afirmat anterior cancelarul german.

‘O să-i spun că trebuie să aplicăm deciziile pe care le-am luat împreună pe 29 iunie’, şi anume supravegherea bancară şi măsurile menite ‘să permită Spaniei să se finanţeze în bune condiţii’, a răspuns Hollande la sosirea la sediul Consiliului European, când a fost întrebat de ziarişti despre declaraţiile doamnei Merkel. ‘Există un parteneriat solid între Franţa şi Germania, dar discutăm cu toate ţările, mai ales cu cele care au puncte de vedere care ne permit să găsim cele mai bune compromisuri’, a adăugat liderul francez, făcând referire în special la Italia.

Totodată, Hollande a pus divergenţele franco-germane pe seama ‘calendarelor electorale’ ale Franţei, unde au avut loc anul acestea alegeri prezidenţiale şi legislative, şi ale Germaniei, doamna Merkel ‘având propria întâlnire’ cu legislativele anul viitor.

Între Paris şi Berlin există numeroase dezacorduri, mai ales cu privire la supravegherea unică a sistemului bancar în zona euro, ale cărei principii au fost stabilite la precedentul Consiliu European, dar Germania nu pare grăbită ca acest mecanism gestionat de Banca Centrală Europeană să fie pus în practică.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.