Un sfat către parinţi şi nu numai

0

Cu toţii suntem copii şi părinţi în acelaşi timp, depinde doar de sistemul de referinţă la care ne raportăm, pentru că în sufletul nostru căutăm o modalitate prin care binele şi divinitatea să fie cât mai bine exprimate în viaţa noastră. Astfel că: dăm sfaturi chiar dacă nu ne sunt cerute, intrăm peste viaţa şi deciziile copiilor noştrii chiar dacă nu ne-o cer, le invadăm deciziile, le încălcăm liberul arbitru, şi, toate acestea din dorinţa de a fi ceva ce nici noi nu ştim să fim.

 

În această goană uiţi să trăieşti pentru tine, uiţi să te exprimi aşa cum eşti, dar mai grav este că nu-i laşi nici pe alţii să o facă, le anihilezi iniţiativa, încerci să le modifici personalitatea, făcându-i tot mai dependenţi de modul tău de a gândi, de deciziile tale şi apoi? Apoi judeci şi concluzionezi că acest copil este incapabil să vadă, să înţeleagă, să perceapă realitatea înconjurătoare.

Din astfel de situaţii, de cele mai multe ori, te trezeşti mult prea târziu, când copilul deja ţi-a părăsit tutela şi nu mai vrea să te asculte. Iar, de câte ori îţi aude sfatul, rezultatul este să facă invers decât i-ai spus. Te intrebi unde ai greşit şi de ce face aşa când tu ţi-ai dat toată osteneala ca el să te asculte şi să te înţeleagă. Secretul este că el te-a înţeles, însă nu vrea să te asculte, pentru că sufletul îi dictează să testeze, să încerce, să-şi înveţe această înţelepciune de care tu l-ai lipsit în copilărie. Şi da, ai greşit că nu l-ai lăsat să încerce, să vadă, să experimenteze, să contemple şi să accepte în exemple mici, în dureri mărunte, situaţii, evenimente şi întâmplări ce i-ar fi arătat calea către bunătate şi iubire.  Continuarea pe Glasuliubirii.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.