Barack Obama a găsit boala de care suferă adversarul său: „Romnezie”

0

Barack Obama l-a tratat vineri, 19 octombrie 2012, cu o nouă ironie pe adversarul său, Mitt Romney, care, în opinia lui, suferă de „Romnezie”, liderul de la Casa Albă acuzându-l că, pe ultima linie dreaptă a prezidenţialelor, apără politici opuse convingerilor anterioare, scrie AFP.

Reluând acuzaţia lansată în urmă cu câteva săptămâni la adresa fostului guvernator republican de Massachusetts (nord-est), Obama a afirmat: „Domnul conservator vrea să vă gândiţi că glumeşte în legătură cu tot ce a spus anul trecut” ca să-şi asigure sprijinul republicanilor.

„A spus că este candidatul ideal pentru /mişcarea populistă conservatoare/ Tea Party. Acum, dintr-o dată se întreabă . Îşi uită propriile afirmaţii şi speră că şi voi le veţi uita”, a reamintit preşedintele în exerciţiu, în faţa a 9.000 de persoane adunate în campusul universităţii Fairfax (Virginia).

„Trebuie să punem un nume bolii de care suferă. Cred că se cheamă Romnezie!”, a adăugat Obama în hohotele de râs ale celor prezenţi. „Vreau să fac în aşa fel încât nimeni să nu se molipsească de ea”, a continuat el, prezentând exemplele care constituie în opinia sa simptomele acestei „boli”.

Este vorba despre o evidentă ridicare de ton din partea lui Barack Obama care luni seară urmează să participe alături de adversarul său la ultima dezbatere prezidenţială, organizată în Florida, cu două săptămâni înaintea scrutinului de la 6 noiembrie al cărui rezultat se anunţă strâns, după cum indică sondajele de opinie.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.