Rata de economisire din Europa de Est este similară cu cea din Africa

0 12
În unele state din Europa de Est, rata de economisire este similară celei din Africa şi de aceea economiile depind de finanţarea externă, care va fi din ce în ce mai greu de obţinut, din cauza crizei, a avertizat vineri, 19 octombrie 2012, Lucian Anghel, economist-şef al Băncii Comerciale Române (BCR), la cea de-a 26-a ediţie a Conferinţei Asociaţiei Bancare pentru Europa Centrală şi de Est (BACEE).

Pentru a contracara această tendinţă este nevoie ca statele din Europa Centrală şi de Est (CEE) să adopte politici privind instrumentele de economisire pe termen lung, a explicat Lucian Anghel, care este şi preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Acesta a adăugat că în CEE continuă procesul de deleveraging (dezintermediere), dar nu într-un ritm dramatic, după ce adoptarea „Iniţiativei Viena” a redus presiunile asupra sistemelor bancare din regiune.

„Initiaţiva Viena” a fost creată la începutul anului 2009 de băncile centrale şi guvernele din Europa Centrală şi de Est, autorităţile UE, alături de FMI, Banca Mondială, BERD, Banca Europeană pentru Investiţii, pentru a preveni eventuale retrageri masive de capital de pe pieţele est-europene, după criza globala provocată de falimentul Lehman Brothers.

Referindu-se la investiţiile străine directe (FDI) în statele din Europa Centrală şi de Est, Lucian Anghel a apreciat că valoarea acestora a scăzut din cauza crizei datoriilor suverane din zona euro, a unor politici economice neprietenoase în unele ţări şi a deteriorării perspectivelor de creştere economică pe termen lung.

Investiţiile străine directe au reprezentat până acum o sursă de creştere a economiilor din Europa Centrală şi de Est şi, susţine economistul şef al BCR, în viitor aceste ţări sunt mai bine poziţionate pentru a absorbi FDI datorită costului orar mai scăzut al forţei de muncă din regiune.

Conform datelor Eurostat, cel mai scăzut cost orar al forţei de muncă raportat la productivitate în Europa Centrală şi de Est se înregistrează în Bulgaria, România, Slovacia, Ungaria şi Polonia.

Înfiinţată în 1996, Asociaţia Bancară pentru Europa Centrală şi de Est (BACEE) reuneşte 42 de instituţii financiare importante din regiune. În perioada 18-19 octombrie are loc la Budapesta a 26-a ediţie a Conferinţei BACEE, dedicată evoluţiei economiei şi a sectorului bancar din Europa Centrală, Sud-Estul Europei, Turcia şi Comunitatea Statelor Independente, în contextul actualelor turbulenţe de pe pieţele financiare mondiale.

La conferinţă sunt prezenţi peste 130 de participanţi din 30 de ţări, reprezentanţi ai băncilor centrale, ai autorităţilor de supervizare bancară, ai instituţiilor de creditare din regiune, ai agenţiilor de evaluare financiară şi analişti independenţi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.